Lansarea cărții pentru copii „Poveste din Golful Albastru”

Lansarea cărții pentru copii „Povești din Golful Albastru”

La Librăria Cărturești, din incinta Iulius Mall Suceava, va avea loc vineri, 23 mai, la ora 18.00, lansarea cărții pentru copii cu titlul „Poveste din Golful Albastru”, de Ana-Maria Ovadiuc.
Evenimentul, organizat sub egida Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (cartea poartă eticheta editurii universității sucevene), la librăria care oferă „carte, ceai, muzică și dichis”, dezvăluie o altă latură a artistei plastice Ana-Maria Ovadiuc (care coordonează Asociația de Artă „Nicolae Tonitza” -TAG), cea de autor de carte. Ilustrațiile sunt, desigur, realizate de autor. Prezintă conf. univ. dr. Sabina Fînaru.

Recomandări

Scriitorul Dumitru M. Vintilă își lansează volumul „Bibi și Socrates”, vineri, la Muzeul Național al Bucovinei

„Lăcomia Cocoșului”, expoziție cu ilustrație de carte pentru copii semnate de Ana-Maria Ovadiuc AMO, la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

20 de ani de Tonitza Art Group TAG, un veritabil nucleu de colaborare artistică, sărbătoriți în cadrul unei expoziții la Galeria USV