COMUNA ADÂNCATA, cu sediul în Localitatea Adâncata, Strada Principala nr. 117, Județul Suceava, cod poștal 727005, a semnat Contractul de finanțare nr. 5018 în data de 17.12.2019 pentru proiectul cu titlul „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ȘCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEȚUL SUCEAVA” Cod SMIS: 123377, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 10. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții 10.1 Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare.
Valoarea totală a proiectului este de 4.887.991,84 lei, din care finanțarea nerambursabilă este în sumă de 4.784.401,00 lei.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020 este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar Organismul Intermediar responsabil cu implementarea acestui program în Regiunea de Dezvoltare Nord – Est este Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord – Est.
Obiectivul general al proiectului propus îl constituie îmbunătățirea infrastructurii de educație la nivelul comunei Adâncata și implicit a procesului educațional, prin crearea de noi spații necesarii derulării activității educaționale în cadrul școlii gimnaziale „Ioan Băncescu” Adâncata.
Investițiile în educație, în îmbunătățirea infrastructurii educaționale reprezintă o permanentă preocupare a autorităților publice locale. Pe lângă numeroasele considerente importante ce contribuie la o educație de calitate, condițiile unităților de învățământ în care copiii învață au o importanță majoră. De aceea se impune un interes considerabil în a construi clădiri corespunzătoare desfășurării activităților didactice. Interesul față de infrastructura educațională a comunei Adâncata există atât din partea conducerii Școlii Gimnaziale „Ioan Băncescu”, cât și a Primăriei. În momentul de față activitatea de educație fizică se desfășoară într-un corp de clădire care nu corespunde normativelor de proiectare a școlilor. Astfel, în vederea realizării obiectivului propus, acela de a dezvolta și îmbunătăți infrastructura educațională și de a crea condiții calitative pentru desfășurarea proceselor didactice, se impune construirea unei săli de sport și dotarea acesteia cu echipamente specifice. Prin prezentul proiect, în realizarea construirii noii infrastructuri se vor lua în considerare aspecte privind soluțiile eficiente energetic și responsabile față de mediu, impact redus asupra mediului, crearea unor condiții de igienă corespunzătoare, dar și economisirea de fonduri pentru operarea clădirii.
În plus, obiectivul general al proiectului contribuie la o creștere a nivelului calitativ și de performanță a procesului educațional, cât și la creșterea gradului de participare la nivelul învățământului gimnazial. Aceste obiectiv se regăsește și în Strategia de dezvoltare locală durabilă a comunei Adâncata, Județul Suceava, autoritățile locale asumându-și susținerea creșterii calității învățământului gimnazial, prin: asigurarea infrastructurii necesare desfășurării unui act educațional de calitate, creșterea eficienței, în speță a modului de utilizare a resurselor umane și materiale, corespondența între oferta educaționala și cerințele de pe piața muncii, respectiv contextul social, asigurarea egalității de șanse în accesul și utilizarea resurselor educaționale. Pe termen lung investiția va avea un impact pozitiv asupra educației copiilor din comună Adâncata și va ajuta la stimularea dezvoltării mediului de afaceri local.
Obiectivele specifice ale proiectului
- Îmbunătățirea infrastructurii educaționale
- Organizarea unui program complementar învățământului obligatoriu
- Achiziționarea unor servicii de natură a garanta implementarea proiectului în condiții de performanță
Perioada de implementare a proiectuluieste de 48 luni, respectiv între data 01.04.2018 și data 31.03.2022, aceasta cuprinzând, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.
Grupul țintăeste format din: Beneficiari direcți: – populația tânără formată din elevii care vor participa atât la învățământul obligatoriu cât și cei care vor beneficia de facilitățile programului „Școala după școală”; – învățătorii, profesorii și ceilalți angajați ai școlii; Beneficiari indirecți: – părinții copiilor, atât cei care locuiesc în comună, cât și cei ce lucrează în Vestul Europei, care pot spera la o educație corespunzătoare a acestora; – mediul de afaceri, care se poate dezvolta în viitor având în vedere posibilitate utilizării unor resurse umane superior educate; – comunitate locală și zona în general care va fi influențată și motivată de existența unui tineret bine educat.
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.






