Sub sloganul „Cu inima alături de tine”, deputatul PDL din Colegiul uninominal 2 Suceava, Ioan Bălan, și-a lansat candidatura pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembrie din partea Alianței România Dreaptă, formațiune politică din care mai fac parte Forța Civică și PNȚCD.
Evenimentul a avut loc vineri seara în cartierul Burdujeni, în clădirea în care omul de afaceri Ioan Iftode vrea să facă un centru comercial, în prezența a peste 1.500 de delegați.
Alături de Ioan Bălan s-au aflat prietenii săi, membri ai familiei, primarii din cele șase localități componente ale Colegiului nr. 2 Suceava, colegii săi de deputăție – Dan Gabriel Gospodaru și Sanda-Maria Ardeleanu, dar și colegii săi din conducerea centrală a PDL, prim-vicepreședintele Cezar Preda, care a transmis mesajul liderului național al PDL, Vasile Blaga, și secretarul general Gheorghe Flutur – liderul județean al democrat-liberalilor, care candidează în Colegiul 2 Suceava pentru Senat.
Lansare „de povestit nepoților”
Lansarea candidaturii deputatului Bălan, care deține funcțiile de secretar general al Organizației Județene a PDL și de secretar general adjunct la nivel central, a fost una impresionantă, „de povestit nepoților”, în care discursurile bine articulate au fost completate în mod fericit cu momente artistice susținute de nume mari ale scenei folclorice, precum Sofia Vicoveanca, Margareta Clipa sau Aurel Tămaș. Alături de aceștia s-a aflat și mult mai tânărul artist fălticenean Valentin Bertea, care a cântat în deschidere.
Evenimentul a fost organizat ca la carte până în cele mai mici detalii, știut fiind faptul că Ioan Bălan este recunoscut drept un organizator redutabil. Delegații au purtat fulare albastre cu sigla ARD, membrii staff-ului de campanie au venit dotați cu steaguri în noile culori ale alianței, iar sala în care a avut loc lansarea a fost decorată cu afișele lui Ioan Bălan și ale președintelui PDL Suceava, Gheorghe Flutur. Acestea au fost completate de ecranul imens pe care au rulat în permanență imagini din sală și pe care inițial a fost proiectat un film despre activitatea deputatului Ioan Bălan în primul său mandat de parlamentar, din care a reieșit modul în care s-a implicat, alături de Gheorghe Flutur, în sprijinirea comunităților locale din colegiul pe care îl reprezintă.
Vasile Blaga, mesaj de susținere pentru Ioan Bălan
Amfitrionul evenimentului a fost senatorul PDL Orest Onofrei, acesta fiind cel care i-a introdus în scenă pe toți vorbitorii, pentru fiecare având pregătite texte în care a injectat o mare doză de umor.
Primarii din localitățile care fac parte din colegiul 2 Suceava pentru Camera Deputaților, Ion Lungu (cartierul Burdujeni- Suceava), Viorel Cucu (Adâncata), Ilie Lungu (Salcea), Dănuț Solcan (Mitocu Dragomirnei), Dumitru Corjuc (Ipotești) și Vasile Breabăn (Pătrăuți) și-au declarat susținerea pentru Ioan Bălan, amintind în discursurile lor despre sprijinul pe care deputatul PDL l-a acordat comunităților pe care le reprezintă.
Mesajul liderului Vasile Blaga a fost citit de prim-vicepreședintele PDL, Cezar Preda. Blaga le-a transmis democrat liberalilor suceveni că fac parte din una dintre cele mai puternice organizații ale PDL din țară. „Ați fost și veți fi o redută importantă a PDL în zona Moldovei, un model de eficiență și combativitate politică pentru organizațiile noastră din țară”, le-a transmis Vasile Blaga membrilor PDL. El le-a urat succes tuturor candidaților PDL și ARD din județul Suceava, subliniind că cei care sunt deja parlamentari și-au îndeplinit mandatul „cu cinste”, și merită din nou încrederea sucevenilor.
Bălan: De când am fost ales deputat s-a creat un puternic parteneriat între mine, primari și dumneavoastră
În debutul discursului său, Ioan Bălan, a ținut să le mulțumească alegătorilor din colegiul pe care îl reprezintă pentru votul primit din partea acestora la alegerile din 2012. „Din 2008, când am fost ales parlamentar, s-a creat un puternic parteneriat între mine, primari și dumneavoastră. Acest parteneriat a izvorât din nevoia de a vă reprezenta cu mândrie. Vreau să vă mulțumesc în seara aceasta pentru faptul că sunteți acei oameni care începând cu alegerile locale din 2008 și terminând cu referendumul din această vară ați fost cea mai importantă forță politică a județului Suceava. Și vreau să vă mulțumesc în mod special pentru alegerile din această vară la nivel de județ. Colegiul nr. 2 Suceava a obținut cel mai mare scor politic din Suceava. Colegiul nr. 2 a obținut pentru președintele CJ Suceava peste 50% din voturi, iar pentru primari peste 52%”, a spus Ioan Bălan.
El a ținut să-i felicite pe toți primarii din colegiul său, subliniind că aceștia, împreună cu el și cu Gheorghe Flutur, au reușit să demonstreze că pot să-și țină promisiunile făcute oamenilor.
Bunica și două fine i-au fost alături lui Ioan Bălan la lansarea candidaturii
Un moment special la lansarea candidaturii a fost atunci când Ioan Bălan a prezentat-o pe bunica sa în vârstă de 86 de ani, despre care a spus că „ a fost și m-a susținut și la alegerile din 2008. A crezut în mine de mic, și mi-a spus mereu că pot și că pot mult. Pentru aceasta îi mulțumesc”.
Apoi, deputatul PDL le-a chemat alături de el pe cele două fine ale sale, Bianca și Alexandra, despre care a spus că sunt cei mai tineri susținători ai săi. Ajunsă pe scenă, alături de nașul său, Bianca a ținut să-i transmită acestuia un mesaj: „Eu te susțin și sper din tot sufletul să câștigi alegerile, pentru că știu că tu îți dorești foarte mult acest lucru, și la rândul meu și eu îmi doresc asta și sper să fii învingător”.
”O lecție în manualul candidatului la Parlamentul României”
Nu în ultimul rând, prim-vicepreședintele PDL, Cezar Preda, a definit cel mai bine evenimentul lansării candidaturii lui Ioan Bălan, despre care a spus că este cel mai bun prieten al său din Parlament.
„Ce s-a întâmplat în seara aceasta este o lecție în manualul candidatului la Parlamentul României. Nimeni nu va trebui să candideze pentru înalta demnitate de deputat sau senator, dacă nu a făcut ceea ce a făcut Ioan Bălan sau Gheorghe Flutur”, a spus Preda.
Eveniment
Lansare impresionantă a deputatului Ioan Bălan în cursa pentru un nou mandat
