Asociația Culturală “Sfântul Mitropolit Dosoftei” a organizat luni, în ziua de Înainteprăznuire a Nașterii Domnului, la Sala “Dom Polski” din municipiul Suceava, o seară culturală care a cuprins o lansare de carte și un concert de colinde.
“O nouă izbândă” a părintelui Justinian-Remus A. Cojocar
La împlinirea unui an de la lansarea volumului “Monografia Bisericii Sf. Dumitru din Suceava”, lucrare elaborată împreună cu diaconul prof. Vasile M. Demciuc, părintele Justinian-Remus A. Cojocar, președintele Asociației Culturale “Sfântul Mitropolit Dosoftei”, ne oferă o nouă împlinire editorială, “o nouă izbândă” cum a spus el, cartea cu titlul “Turnul clopotniță – Biserica Sfântul Dumitru – Suceava”.
Lucrarea, așa cum a remarcat prof. univ. dr. Mihai Lazăr, de la Universitatea “Ștefan cel Mare”, vizează „un monument emblematic pentru nucleul urbanistic medieval al al Sucevei”, o construcție care “nu este doar un simplu turn, ci un edificiu central al orașului, care a avut de-a lungul anilor o funcționalitate multiplă”.
“O lucrare absolut necesară”, care se adaugă unei importante serii de lucrări monografice
Turnul clopotniță al Bisericii Sf. Dumitru din Suceava, sau Turnul Lăpușneanu, după numele voievodului care l-a ctitorit în anii 1560-1561, marcându-l cu stema Moldovei și semnul său heraldic, are acum propria monografie, “o lucrare absolut necesară – așa cum a subliniat prof. univ. dr. Mihai Lazăr – pe care și-a asumat-o părintele profesor Justinian-Remus A. Cojocar”.
O lucrare care se adaugă unei importante serii de lucrări monografice apărute în ultimii ani, din care fac parte “Monografia Bisericii Învierea Domnului din Suceava”, semnată de teologul Dumitru Irimia, “Biserica Sfântul Gheorghe (Mirăuți) din Suceava – Prima catedrală mitropolitană a Moldovei”, elaborată de dr. Ion Mareș, precum și unor lucrări care vizează activitatea de restaurare a unor monumente istorice și de artă din zonă, ca “Pictura murală din nordul Moldovei – Modificări estetice și restaurare”, de prof. univ. dr. Oliviu Boldura, sau recent apărutul ghid “Monumente Medievale din Bucovina”, realizat de Tereza Sinigalia și Oliviu Boldura.
Autorul “are lejeritatea de a scrie ușor și frumos”
Arheologul Florin Hău, care semnează un “Cuvânt înainte” la monografia părintelui Justinian-Remus A. Cojocar” (carte care a apărut cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților), a subliniat faptul că lucrarea se citește cu ușurință întrucât autorul “are lejeritatea de a scrie ușor și frumos” și a apreciat “profunzimea cu care s-a aplecat asupra surselor” și „cutezanța de a reproduce fragmente semnificative din însemnările pr. Nicolae Pentelescu”, cel care a slujit la Biserica Sf. Dumitru din Suceava între anii 1956-1990 și a făcut numeroase demersuri pentru salvarea monumentului.
Ca unul dintre cei care a făcut cercetări arheologice la Turnul Lăpușneanu (continuând prospecțiunile efectuate de Alexandru Artimon și Mircea D. Matei), Florin Hău a semnalat faptul că “Turnul Lăpușneanu încă nu este integral restaurat”. Dacă „structura de rezistență este bine rezolvată din punct de vedere tehnic și arhitectural”, „treimea superioară a turnului necesită încă o serie de lucrări”, pentru ca acesta să fie întru totul salvat și redat integral ca monument arhitectonic “zonei centrale urbane a Sucevei, care este unică în teritoriul est-carpatic”.
Timpul colindelor
Autorul monografiei, pr. Justinian-Remus A. Cojocar a mulțumit în primul rând bunului Dumnezeu pentru că i-a dat putere și sănătate să elaboreze această lucrare care conține o bucățică din sufletul său și a mărturisit că pregătește o altă carte în care prezintă “Chipul părintelui Nicolae Pentelescu”.
Și fiindcă este timpul colindelor, au fost poftiți pe scenă colidătorii.
Au susținut programul, în ordinea anunțată de pr. Justinian Cojocar, Grupul folcloric “Dor” din comuna Moara, interpreții Laur Hreniuc (pian), Paula Gherasim (vioară), Simona Veghinaș (voce, chitară), Cvintetul “Crescendo” al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, condus de prof. Iulia Buraciuc, și Corala preoțească “Fiii Bucovinei” din Rădăuți, dirijată de pr. Ioan Colban.
Toți colindătorii au primit daruri din partea Asociației Culturale “Sfântul Mitropolit Dosoftei”.






