Consiliul Județean Suceava și Complexul Muzeal Bucovina organizează vineri, 26 martie a.c., la ora 14:00, evenimentul lansării volumului „Pelerinaj în spațiul sacru bucovinean”, semnat de pr. Gabriel Herea.
Cartea, apărută în acest an la Editura „Patmos” din Cluj-Napoca, este, așa cum scrie prof. univ. dr. Tereza Sinigalia în textul introductiv intitulat „O altă cale…”, „un Mesaj și o Chemare – Mesaj către tinderea spre înălțimi și Chemarea către deslușirea căilor încă neștiute, prin care se pot deschide către bisericile Moldovei de Nord drumuri pe care le credeam de mult cunoscute, dar care închid zone de mister și de negândită spiritualitate”.
O carte despre sfintele lăcașuri de închinăciune moldave pe care pr. Gabriel Herea, parohul ctitoriei ștefaniene „Sfânta Cruce” din Pătrăuți și custodele acestei biserici monument din patrimoniul mondial UNESCO (pe lângă care a înființat Muzeul „Casa preotului bucovinean), ne-o oferă în preajma Sărbătorilor Pascale, o carte care îndeamnă la pelerinaj și la cunoașterea, valorizarea și păstrarea tezaurului sacru românesc.