Joi, 22 februarie, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni a fost gazda unei duble lansări de carte. Profesoara Maria Țigănescu Crețu, din Mălini, a adus în fața cititorilor două volume recente de proză și poezie: „La fereastră” și „Pasărea de foc”, ambele apărute la editura 1 Print.
Evenimentul, organizat de Cenaclul „Nicolae Labiș”, în colaborare cu Primăria municipiului Fălticeni, Muzeul de Artă „Ion Irimescu” și Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” a fost moderat de profesoara Eleonora Bulboacă. După mesajul gazdei, bibliotecar-șef Nicoleta Hoștinariu, care a rostit și un cuvânt duhovnicesc al părintelui Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu, consilierul Răzvan Atanasiu a transmis mesajul administrație locale și al primarului Cătălin Coman, a vorbit despre expoziția „Armonii florale” și lucrările aflate în patrimoniul cultural al Muzeului de Artă „Ion Irimescu” și despre bucuria reîntâlnirii cu profesoara Maria Țigănescu Crețu, cea care a ales pentru lansarea celor două volume o instituție de cultură din Fălticeni.
Pentru profesoara Eleonora Bulboacă, manifestarea din după-amiaza zilei de joi a fost „o sărbătoare, un prilej pentru noi toți de a trăi un timp special, un timp dincolo de timp, un timp sustras, cucerit, pentru că ne dă prilejul să ne înălțăm în lumea frumuseții nepieritoare”.
Despre doamna profesoara Maria Crețu din Mălini, care își iubea elevii ca pe copiii ei și le-a îndrumat pașii spre un viitor frumos, a vorbit fostul elev, preotul Teodor Brădățanu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni.
„Am fost elevul doamnei profesoare, am făcut școala gimnazială în Măliniul lui Labiș, într-o perioadă când am avut învățători pe domnul Trandafir, pe domnul Busuioc. Doamna Crețu mi-a fost profesoară de engleză, dar vocația ei pentru litere a fost transmisă și elevilor, așa că eu am terminat Litere – Engleză.
Ați fost una dintre profesoarele noastre preferate. A fost o perioadă foarte frumoasă și este vorba de acea școală de care acum, cu toții, ne amintim cu bucurie, cu nostalgie, dar mai mult vorbim în amintiri”, a precizat preotul Teodor Brădățanu.
O nouă bornă în traseul devenirii scriitoricești
Despre drumul de la debutul literar al profesoarei Maria Crețu, care a avut loc în 2021, cu volumul „Galeria de portrete”, în care a accentuat memoria culturală a arhicunoscutului Mălini în cei 500 de ani de atestare documentară, până la volumul „Pasărea de foc”, a vorbit profesoara Mioara Gafencu. Mioara Gafencu o cunoaște pe Maria Crețu din 1970, pe „Labișiana până-n măduva oaselor reîntâlnind-o prin ani la catedră, la Casa memorială a «puiului de cerb» și la alte diverse ocazii”.
„Actuala carte de poezie semnalează o nouă bornă în traseul devenirii scriitoricești a Mariei. Același spațiu sufletesc este prezent în lumea antrenantă a cărții printr-un discurs spontan, de mare naturalețe. Cartea este expresia unui crez poetic căruia îi slujește cu credință. Pasărea solară se înalță în zbor – aspirație spre înălțimi celeste și spre împlinire. Cu reverberații simbolice e pasărea phoenix, pasărea măiastră, pasărea de aur, pasărea albastră, simbol al zborului și al dorinței de desăvârșire. Inspiratul titlu pare un ecou mitic din Suita pentru balet a compozitorului Igor Stravinski a păsării de aur ce strălucește în miez de noapte, care cântă și dansează până la epuizare”, consideră prof. scriitor Mioara Gafencu.
Un „puzzle” al stărilor și al trăirilor
Profesoara Eleonora Bulboacă consideră că Maria Crețu scrie o poezie pe care o percepem „ca pe un puzzle” al stărilor și al trăirilor care alcătuiesc un joc antinomic între reflexivitate și candoare.
„Aceste stări contradictorii izvorăsc din dorința ei de a trăi într-o lume a binelui. Maria este un om al firescului, al spontaneității, scrie așa cum simte, așa cum trăiește, fără a transfigura trăirea. Acesta este elementul care îți sare în ochi citind ce scrie. Dincolo de vălul captivant al nostalgiei, care ține sub pecete vârsta copilăriei fericite, indiferent de greutăți și de vremuri, cu intensitate emoțională, poeta surprinde în imagini memorabile icoana mamei, a tatălui, a fiicei Mălina, a lăutarului care apare și în proză, a voievodului. Toate acestea sunt surprinse prin trăirea ei neliniștită, o trăire căreia nu îi poate pune zăvor. Mitologia, istoria, artele plastice, muzica mai ales sunt pentru Maria teritorii în care pătrunde firesc pentru că ea este o iubitoare a cărților, iar aceste trăiri sunt exprimate prin voci ale poeților prin care ea declarat îi iubește, cu care ea rezonează. Recunoaștem timbrul lui Labiș, al lui Marin Sorescu, al lui Bacovia, al lui Arghezi și Grigore Vieru, dar și un anume tip de trăire pe care o cunoaștem din proza lui Marin Preda și din dramaturgia lui I.L Caragiale, acest umor pe care ea și-l asumă și pe care îl manifestă în mod permanent”, după cum a precizat prof. Eleonora Bulboacă.
„De la lume adunate și la lume iarăși date” în volumul „La fereastră”
Pentru profesorul de limba și literatura română Ioan Țicalo, cu o carieră didactică prestigioasă clădită la Râșca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, prozator consacrat, autor a peste 15 romane, activitatea la catedră a profesoarei Maria Țigănescu Crețu este „o jertfă pentru copii, având în vedere că posedă o sensibilitate mai rar întâlnită și o ardere interioară care o transformă într-o flacără pilduitoare”.
„Maria Crețu Țigănescu scrie în mod responsabil pentru că cuvântul i-a fost dat întru zidire. Omul simte la un moment dat că are ceva de spus semenilor săi. Se apucă și scrie. Autoanalizându-se, la un moment dat își descoperă niște talanți. Doamna Crețu nu și-a pierdut talanții, i-a înmulțit.
Cele 15 povestiri, decupaje artistice din cotidiană, alcătuind o solidă piramidă, au la bază două aspecte esențiale: talentul incontestabil al autoarei și condensarea unor multiple și reprezentative experiențe ce contribuie întotdeauna la formarea personalității, grefate pe achizițiile culturale ale scriitorului.
Povestirile din cartea Mariei Țigănescu Crețu sunt cuceritoare, impresia fiind aceea a unor felii de viață obligatoriu semnificative. Persistă în paginile ei frumusețea care vrăjește lectorul, aducându-l în mijlocul evenimentelor din scriere. Îmi vine a zice, citind povestirile, că Mariei Țigănescu Crețu i se potrivesc de minune cuvintele lui Anton Pann: «De la lume adunate și la lume iarăși date». Ceea ce ar trebui subliniat imediat e că suntem în fața unui talent autentic, iar povestirile par a constitui capitolele unui roman, unde personajul principal, ascuns după o cortină invizibilă, e chiar autoarea”, este de părere scriitorul Ioan Țicalo
Sinceritatea sentimentelor sunt limbajul sufletului
Maria Crețu s-a regăsit pe sine în poezia și proza pe care de fapt nu le-a părăsit niciodată, pentru că, așa cum mărturisește, scrisul a făcut întotdeauna parte din viața sa, chiar dacă și-a exprimat târziu gândurile în cele trei volume care au văzut lumina tiparului până în prezent.
„Mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au sprijinit și am ajuns la acest moment care este pentru mine corolar. S-au spus aici lucruri atât de frumoase despre mine și mă înclin în fața celor care au luat cuvântul, încât multă vreme de acum încolo o să mă întreb: Oare eu eram aceea? Nu prea îmi vine să cred. Vă mărturisesc sincer că vorbesc mult mai bine despre altceva sau acolo unde nu e vorba de mine decât atunci când trebuie să vorbesc despre mine.
Mă bucur că m-am născut într-un loc mitic, în Măliniul lui Labiș, care a devenit un loc iubit. Am fost întotdeauna marcată de Labiș, din vremea liceului eram recitatoare, am fost animator cultural, mi-au plăcut oamenii și întotdeauna am spus că pe lângă istoria consacrată mai există o istorie a tradițiilor.
Scriu de mică, dar am ieșit cu scrisul meu în lume târziu și am simțit la primul meu volum că mi s-a împlinit un vis din tinerețe. După ce am citit «Viața ca o pradă», am zâmbit la adresa mea și am spus: mi-am descoperit o afinitate cu Marin Preda. În copilărie, ca și el, am citit pe izlaz. Numai că el citea Biblia și Descartes, iar eu Scufița Roșie. Mi-a plăcut să vorbesc oamenilor, să stau de vorbă cu ei, tineri, bătrâni, cunoscuți, necunoscuți și printre lucrurile pe care le iubesc primul este sinceritatea sentimentelor. Ele sunt limbajul sufletului și, cum spunea Nechita Stănescu, noi creăm sentimente. Nu le producem noi, noi le descoperim, vorbim despre ele, le iubim sau le respingem. Asta este ceea ce m-a atras și m-a fascinat întotdeauna. Frumusețea cuvintelor, frumusețea muzicii și faptul că, dacă te retragi în singurătate, și acolo poți vorbi cu oamenii. La masa mea de scris simt că vorbesc cu toți oamenii deodată. Îmi face foarte bine.
Prin cărțile publicate m-am redescoperit pe mine, și cred că niciodată nu e prea târziu pentru nimeni să facă ceva nou, pentru că «orice înnoire este ca o odihnă» după zice un proverb englez”, a concluzionat profesoara Maria Crețu.
La finalul manifestării, toți cei prezenți au primit gratuit cărțile profesoarei Maria Crețu și s-au delectat cu un frumos spectacol de muzică folk susținut de membrii Grupului „Oameni” din Suceava, o parte dintre ei foști elevi ai profesoarei Maria Crețu și ai profesorului Nicolae Crețu.
