Lansare de carte, de Ziua Bucovinei

Lansare de carte, de Ziua Bucovinei
Lansare de carte, de Ziua Bucovinei

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava și Societatea Scriitorilor Bucovineni organizează vineri, 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, la ora 11.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene, lansarea cărții „Dulce de Suceava – Amar de Cernăuți”, semnată de Doina Cernica și Maria Toacă. Prezintă: prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, prof. univ. dr. Ștefan Purici și dr. Alis Niculică. Moderatori: dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș și Carmen Veronica Steiciuc.

Recomandări

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Laureații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, desfășurat la Vatra Dornei

Lansarea cursurilor de formare LIFECED, de promovare a educației în regiunea transfrontalieră România -Ucraina