Sebastian Remus Crăciun, din Câmpulung Moldovenesc, în vârstă de 13 ani, elev în clasa a VI-a la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, care suferă de tetrapareză spastică, își lansează astăzi, 6 iunie, de la ora 17:00, la Muzeul de Istorie Suceava, cel de-al patrulea volum de versuri, „Numărătorul de pași”.
„Astăzi pășesc…, pășesc datorită vouă, celor mulți, care ați avut încredere în mine și mi-ați cumpărat cărțile. Vă invit să participați la lansarea celei de a patra cărți, intitulată «Numărătorul de pași», să numărăm împreună, așadar, pașii pe care reușesc să-i fac spre Slava lui Dumnezeu și bucuria voastră, a celor ce m-ați ajutat”, este mesajul lui Sebi către iubitorii de poezie.
La lansare, Sebi, cum îi spun cei apropiații, l-a invitat și pe pensionarul Theodor Gafița, din Dolhasca, în vârstă de 80 de ani, care a făcut un gest impresionant, după ce a cunoscut povestea micului poet din materialele publicate în paginile Monitorului de Suceava, oferindu-i copilului 5.000 de lei pentru tratamentul de recuperare. Bătrânul a promis că, dacă nu intervine nimic deosebit, i-ar plăcea să fie alături de Sebi și de prietenii lui, la lansare.
Volumul „Numărătorul de pași” a fost scos printr-un proiect al Asociației Culturale „Fair Play” din Gura Humorului, condusă de poetul Sorin Poclitaru, la Editura Smart din Humor. Cartea costă 20 de lei și poate fi achiziționată la lansare. Din vânzarea cărților, micul poet își plătește intervențiile chirurgicale și recuperările care să-l ajute să meargă. Prezintă: Sorin Poclitaru, Florin Haidamac, Mihai Pânzaru PIM, Brîndușa Sorina Bialy, Angela Zarojanu. Evenimentul, moderat de jurnalista Adriana Dascălu Bulină, este organizat de Televiziunea Intermedia Suceava și Radio Iași România.





