Universitatea „Ștefan cel Mare”

Lansare de carte, astăzi, la Auditorium „Joseph Schmidt”



Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Filiala Suceava, Direcția Județeană pentru Cultură Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava și Editura Cartea Actuală 3C organizează astăzi, de la ora 18:00, la sala Auditorium „Joseph Schmidt” a Universității “Ștefan cel Mare”, o conferință de excepție, în cadrul căreia autorul Cornel Constantin Ciomâzgă își va lansa noua sa carte, „Se întorc morții acasă”. Invitat special esteconferențiar universitar dr. Aurel Buzincu.
Momentul lansării de carte va fi precedat de proiecția unui film-eseu, semnat de regizoarea Cristina Chirvasie. Unul dintre cei mai importanți publiciști ai anilor ’90, întemeietor și director al unor publicații și al primelor posturi de radio private din România, profesor la Facultatea de Jurnalistică, mentor al unor mari gazetari de astăzi, Cornel Constantin Ciomâzgă s-a retras prin anii 2000 în chiliile unor mănăstiri pentru a ieși de acolo cu o carte care avea să spargă tiparele, devenind în foarte scurtă vreme bestseller. De atunci și până acum cartea sa „Lucrarea” a fost declarată de mai multe ori „cel mai căutat roman românesc postrevoluționar”, tirajele epuizându-se de fiecare dată cu rapiditate.
Timp de zece ani scriitorul a stat din nou retras prin sihăstrii și locuri tainice, numai de el știute, pentru ca acum să revină cu o nouă carte ce se anunță a fi cu mult mai răvășitoare decât cea dintâi. Un subiect „împrumutat tot din realitate”, cum spune autorul, având ca personaje principale un călău și victima sa. Un fost torționar comunist și cea mai opresată victimă a lui se întâlnesc după zeci de ani, fiecare cu viața sa terifiantă, spre a trăi împreună o experiență “de legendă”. Incredibilul văzut de aproape, uneori chiar din interior, descris cadru cu cadru, într-o formulă literară neobișnuită, va face din cartea scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă nu doar un bestseller, ci istorie prin… istoria restituită astfel.



Recomandări

Scriitorul Ovidiu Pecican își lansează la Suceava cartea „Românii: stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare istorică”

Scriitorul Ovidiu Pecican își lansează la Suceava cartea „Românii: stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare istorică”
Scriitorul Ovidiu Pecican își lansează la Suceava cartea „Românii: stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare istorică”