Lancia a revenit cu forțe proaspete și mai hotărâtă ca oricând să urce din nou în top. Cu noua generație Delta, îi va fi mult mai ușor și simplu să o facă decât cu orice alt model. Două nume de legendă Lancia și Delta nu pot decât să anticipeze un succes scontat.
Noua generație Delta este arma care face din Lancia un adversar de temut pentru la fel de celebrii Astra, Golf și Focus. Modelul italian este construit pe baza structurii conceptului Delta HPE prezentat în 2006 la Paris, vehiculul de uzină păstrând de la versiunea prototip caracteristicile estetice cât și dimensiunile sale, 4.5 metri lungime, 1.5 metri înălțime, 1.8 metri lățime și 2.7 metri ampatament.
Noua generație, o revelație a momentului în ceea ce privește mixul dintre impactul designului și tehnologie, este disponibilă în România la prețuri cuprinse între 19.490 și 26.670 de euro cu TVA.
Lancia Delta se bazează pe platforma mecanică a lui Fiat Bravo, dar dispune de un interior mai spațios și luxos cu materiale mult mai calitative, modelul italian fiind capabil să atace modele din segmentul premium. Propulsia noul model de clasă compactă constă în două versiuni pe benzină și trei diesel. Gama de motoare pe benzină include unitățile 1.4 litri de 120 CP și 1.4 litri de 150 CP. Amatorii de agregate diesel, economice dar cu un cuplu ridicat, pot opta pentru motoarele Multijet de 1.6 litri – 120 CP sau Multijet de 1.9 litri – 190 CP.
Noua Delta mai beneficiază de o versiunea de 2.0 litri ce produce 165 cai putere. Modelul italian are în dotare standard: aer condiționat, șase airbag-uri, ESP, ABS, EBD, volan multi-funcțional, închidere centralizată cu telecomanda, geamuri acționate electric, proiectoare de ceață adaptive, oglinzi reglabile electric, stopuri cu LED.
Prețul de pornire este fixat la 19.490 euro în varianta de echipare Argento și motorul pe benzină 1,4 litri Tjet de 120 CP, iar cea mai scumpă variantă pe benzină cu motor 1,4 litri Tjet de 150 CP, pe nivelul echipare Platino pleacă de la un preț de 22.980 euro.
În gama diesel, varianta cea mai accesibilă este pe linia de echipare Argento cu motorul de 1,6 Multijet 120 CP care costă 21.490 euro. Versiunea de top Platino în dotare cu propulsorul 1,9 TwinTurbo Multijet de 190 CP are un preț de pornire de 26.670 euro.