Renault face deja primii pași în derularea proiectului Laguna. Francezii intenționează lansarea peste cel mult doi ani a unui coupe ce se va alătura versiunii sedan. Noul model se va baza pe structura conceptului Fluence expus în anul 2004 la Salonul Auto de la Frankfurt. Spre diferență de Laguna Sedan, modelul Laguna Coupe va fi mai puțin conservator în ceea ce privește linia exterioară. Conform unor surse interne, coupe-ul nu va afișa același design cel puțin la partea spate ce va include noi blocuri optice desenate în stil avangardist. Modificări de natură estetică sunt prevăzute și în zona hayon-ului, unde montanții vor dispărea făcând loc acoperișului ușor arcuit și traversat de o porțiune vitrată. Alte adaos-uri de esență, prevăzute pentru Laguna Coupe sunt blocurile optice față, spoilerul și grila motor ce vor primi un aspect mai agresiv. Caroseria va primi și ea câteva finisaje în plus mai ales în partea centrală pentru a emana un aer mult mai sportiv. Renault va echipa noul coupe cu motoare de 2.0 litri diesel și pe benzină de 150 și respectiv 170 CP, plus alte două agregate de performanță, un diesel de 3.0 litri de 240 CP și unul pe benzină (folosit de Nissan pe modelul 350 Z) de 3.5 litri și 300 CP. Laguna Coupe va fi mai scump decât varianta sedan și ar putea beneficia de dotări suplimentare în echipare standard și la opționale pentru a face față în acest segment extrem de competitiv.
