Statul ar trebui să se implice mai mult și să garanteze creditele pentru IMM-uri și pentru alte sectoare care nu par „așa prietenoase la risc” cum doresc băncile, a declarat marți directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde.
„Am vorbit aseara (luni – n.r.) despre programele Viena 1 și Viena 2, poate va fi nevoie și de Viena 3, este un lucru care va fi discutat de parteneri. Viena 1 a funcționat bine, iar Viena 2 a funcționat nu așa de bine. Cred că sunt și alte forțe care trebuie implicate, participarea statului care ar trebui să garanteze creditele pentru IMM-uri, dar și pentru alte sectoare care nu par așa prietenoase la risc cum ar vrea băncile. Vor mai fi câțiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”, a afirmat Lagarde la conferința organizată la Banca Națională a României.
Ea a arătat că nu trebuie să aibă loc o capitalizare prea rapidă a băncilor pentru Basel III, iar statul trebuie să se implice mai activ pentru a contribui la reducerea acestor riscuri.
„Această cultură ar trebui să minimizeze riscurile din economia reală și să pună banii băncilor în ceea ce înseamnă economie reală și mai puțin în produse sofisticate”, a spus Lagarde.
Directorul general al FMI încheie marți o vizită de două zile în România, iar miercuri o misiune a Fondului va veni la București pentru discuții privind un nou acord de împrumut.
În cadrul Inițiativei Viena, grupurile mamă ale unui număr de nouă bănci cu capital străin prezente în România, care controlau aproximativ 70% din piață, s-au angajat în august 2009 să mențină expunerea pe piața românească la nivelul din luna martie a acelui an și să asigure o rată de solvabilitate de peste 10%.
Un an mai târziu, FMI, Comisia Europeană și BNR au decis că expunerile primelor nouă bănci străine prezente pe piața românească pot varia într-o marjă de plus/minus 5% față de nivelul înregistrat în luna martie 2009.
Setul de reforme Basel III a fost dezvoltat de Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară pentru a îmbunătăți cadrul de reglementare, supravegherea și managementul riscurilor în sectorul bancar. Obiectivele măsurilor sunt îmbunătățirea capacității sectorului financiar de a absorbi șocurile financiare și economice, îmbunătățirea managementului riscului și guvernanței, precum și a transparenței instituțiilor de credit și a modului în care publică informații.
Printre altele, regulile Basel III prevăd ca băncile să dețină până 2019 capital de rang întâi de minim 6% și capital total de cel puțin 8%, urmând ca împreună cu o rezervă de capital de 2,5% să se ajungă la un minim de 10,5%.