Lagarde: Acordul cu România va fi unul de disciplină; consolidare macro și reforme structurale



Următorul acord cu România, de tip preventiv, va fi unul de consolidare macroeconomică și de reforme structurale, urmărind în principal disciplina politicilor, și va presupune privatizarea și restructurarea unor companii de stat, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde.
„Acordul poate merge pe două planuri – consolidare bugetară și reformele structurale (… ) În ceea ce privește societățile aflate sub controlul statului, unele ar trebui privatizate, iar altele restructurate. Acesta este un program de disciplină, care poate justifica de ce FMI continuă înțelegerea cu titlu preventiv”, a spus Lagarde la București, la o întâlnire cu presa.
Directorul general al FMI a insistat și pe importanța fondurilor europene pentru infrastrcutră, care ar trebui utilizate integral.
„Fondurile europene nu au fost utilizate și ar trebui să fie folosite pentru a avea drumuri, altă infrastructură, ca să asigure un mediu prielnic pentru investiții în România”, a continuat Lagarde.
Un alt domeniu în care sunt necesare investiții, și pe care oficialul FMI l-a menționat și l-a conferința de la BNR, este cel al resurselor de energie, care ar susține creșterea pieței interne.
Întrebată cum explică o atitudine mai puțin intransigentă a FMI pe parcursul ultimelor două acorduri comparativ cu programele care s-au derulat în perioada pre-criza financiară, Lagarde a afirmat că România a făcut eforturi importante în ultimii patru ani.
„Au fost eforturi masive în special în domeniul consolidării fiscale, au fost reforme semnificative și presiuni pe sectorul financiar, care a rămas solid, au fost reforme structurale aplicate în sectorul energetic, electricitate și gaz, distribuție de energie, care este în proces de implementare, au fost începute reformele în domeniul privatizării, unde cu siguranță mai sunt multe lucruri de făcut”, a explicat Lagarde.
Directorul general al FMI încheie marți o vizită de două zile în România, iar miercuri o misiune a Fondului va veni la București pentru discuții privind un nou acord.
Consiliul Director al FMI a avizat, la sfârșitul lunii iunie, cu trei derogări, ultimele evaluări ale acordului cu România. Acordul României cu FMI și UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autoritățile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înțelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 și încheiată în 2011.
Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, și trebuia să fie finalizat în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităților române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârștul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele și să adopte măsuri de îmbunãtțire a managementului companiilor de stat.