“Penny Lane” îl cântau “The Beatles” – era pe un “single” cu “Strawberry Hills”, iar “Lady Jane” era un blues, cu Mick Jagger în mare formă, un Hit extraordinar al grupului “The Rolling Stones”. Cântece ale celor care au trăit cu Beatles și Janis Joplin, cu Jimmy Hendrix și Bob Dylan, nu la NY sau Paris, ci în Estul comunist. Cum, necum, fără să fim anticomuniști sau pupincuriști, oportuniști sau fripturiști: am trăit fiecare după puterile lui și conștiința lui. Răscolim trecutul cu lopata, să găsim adevărul și dăm de alte mizerii, când ar trebui să fim atenți la detalii și nuanțe: nu am fost toți niște ticăloși sau jigodii. Nici lebede, nici șacali. Așa, mama ei de viață, „When I’m sixty four”, John Lennon nu a mai apucat.
„Problema lui Jane” (Editura Leda, 2008) nu are nici o legătură cu cele afirmate hodoronc-tronc mai sus. Este un roman foarte frumos scris și mai frumos povestit al unei naratoare sensibile ce-și caută un rost. Sau ce anume, fericirea, liniștea sufletească sau chiar, ce anume se poate căuta prin lumea asta? Ca și autoarea romanului, franțuzoaică la origine, Catherine Cusset, eroina cărții se mută de la Paris la NYC cu speranța că se poate trăi tot fugind de tine însuți. Nu e chiar simplu să te suporți. Nu e simplu, dar e problema lui Jane. Sau a noastră, a fiecăruia dintre noi. Atât și cum putem. Pe încercate.
Bedros HORASANGIAN
