Lady Gaga, prima artistă din lume cu vânzări online de peste 20 de milioane de unități



Cântăreața americană Lady Gaga a devenit, la sfârșitul săptămânii trecute, prima artistă din lume ale cărei piese au fost vândute în format digital în peste 20 de milioane de unități, informează express.co.uk.
Potrivit editorilor site-ului express.co.uk, Lady Gaga a reușit acest record grație imensului succes de care s-au bucurat cele mai multe dintre piesele ei recente, precum „Just Dance”, „Bad Romance” și „Born This Way”.
Pe locul al doilea s-a clasat Rihanna, cu 19 milioane de piese descărcate în format digital, iar podiumul este completat de cântăreața Taylor Swift, cu 18,5 milioane de unități descărcate în format digital.
Lady Gaga are 24 de ani și este câștigătoare a cinci premii Grammy.Ea este considerată una dintre cele mai interesante și originale artiste din noul val și se bucură de un imens succes comercial. Lady Gaga a devenit celebră grație unor hituri precum „Bad Romance” și „Poker Face” și a încântat publicul cu ocazia unor apariții live ieșite din comun, purtând întotdeauna costume șocante sau dând foc pianului la care cânta în timpul galei American Music Awards 2009. Recent, Lady Gaga a devenit oficial primul artist din lume ale cărui videoclipuri au depășit un miliard de vizualizări pe site-ul YouTube, iar revista Billboard a desemnat-o „artista anului” pe 2010. Totodată, albumul „The Fame Monster” al cântăreței Lady Gaga este cel mai bine vândut material discografic al anului 2010, cu 5,8 milioane de copii cumpărate la nivel mondial.