Cântăreața americană Lady Gaga, ale cărei apariții în public par desprinse din volumele de benzi desenate, datorită ținutelor ei extravagante, va apărea în calitate de personaj animat într-un episod din următorul sezon al serialului „Familia Simpson”.
Infirmația a a fost confirmată de postul de televiziune Fox, citat de site-ul TheWrap.com.
În episodul intitulat „Lisa Goes Gaga”, personajul care o va întruchipa pe cântăreața americană va ajunge în Springfield pentru a reînsufleți atmosfera din acest orășel american destul de posomorât, dar mai ales pentru a o înveseli pe Lisa Simpson, prin „puterea cântecului, a dansului și a flash mobbing-ului”.
Producătorii show-ului, dorind ca acest episod să se ridice la înălțimea reputației de care se bucură invitata lor specială, au anunțat că vor „condimenta” puțin acțiunea, cu o bustieră care aruncă flăcări, dar și un sărut între personajul care o întruchipează pe Gaga și Marge Simpson.
Episodul „Lisa Goes Gaga” va fi difuzat în primăvara anului 2012, în cadrul celui de-al 23-lea sezon al serialului.
Lady Gaga are 25 de ani și este câștigătoare a cinci premii Grammy. Ea este considerată una dintre cele mai interesante și originale artiste din noul val și se bucură de un imens succes comercial. Lady Gaga a devenit celebră grație unor hituri precum „Bad Romance” și „Poker Face” și a încântat publicul cu ocazia unor apariții live ieșite din comun, purtând întotdeauna costume șocante sau dând foc pianului la care cânta în timpul galei American Music Awards 2009. Recent, Lady Gaga a devenit oficial primul artist din lume ale cărui videoclipuri au depășit un miliard de vizualizări pe site-ul YouTube, iar revista Billboard a desemnat-o „artista anului” pe 2010. Totodată, albumul „The Fame Monster” al cântăreței Lady Gaga este cel mai bine vândut material discografic al anului 2010, cu 5,8 milioane de copii cumpărate la nivel mondial.
„Familia Simpson”, show creat de Matt Groening, a câștigat 27 de premii Emmy și este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat în prime time în SUA. De la lansarea lui, în 1989, „Familia Simpson” a avut o serie de invitați speciali, precum Paul McCartney și Elizabeth Taylor, care și-au împrumutat vocea unor personaje din serial. Protagoniștii producției sunt Homer Simpson, un tată de familie leneș, dar inventiv, Marge Simpson, soția lui Homer și o mamă grijulie, și copiii Bart, Lisa și Maggie. Cei cinci locuiesc în orașul Springfield, care este, de fapt, o reproducere la scară mai mică a întregii societăți americane. Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, să abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia sau politica internațională.
Serialul „Familia Simpson” a introdus expresia „D’oh!” în Oxford English Dictionary, iar membrii îndrăgitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame.