Lady Gaga, curtată intens pentru a deveni imaginea unei companii producătoare de ceai



Lady Gaga se află, potrivit presei britanice, în centrul unui veritabil „război” al ofertelor lansate de companiile producătoare de ceai, care doresc ca solista americană să le promoveze produsele, informează contactmusic.com.
Cântăreața americană, cunoscută pentru pasiunea ei pentru ceai, este curtată intens de mai multe companii majore din industrie, fiecare dintre acestea propunându-i artistei să devină ambasadoarea și imaginea brand-urilor lor.
Până în prezent, compania britanică Twinings pare cea mai hotărâtă să semneze un contract cu excentrica solistă americană. Reprezentanții acestui brand i-au oferit acesteia un contract în valoare de câteva milioane de lire sterline și au ordonat subalternilor lor să inventeze pentru Lady Gaga o nouă esență de ceai, cu arome orientale, care se va adresa publicului tânăr din lumea întreagă.
O sursă a declarat pentru tabloidul britanic The Sun: „Managerii ei au primit numeroase oferte de la câteva companii producătoare de ceai importante, însă Twinings este considerată marea favorită. Ei vor să lanseze un nou sortiment de ceai, a cărui imagine să fie Lady Gaga. Noul produs se va numi «The Taste Of Gaga». Vor organiza sesiuni de degustare la care ea va participa. Vor să creeze un ceai cu arome orientale, pe care să îl propună generației tinere, în special în America. Lady Gaga face ca ceaiul să redevină o băutură cool”.
Cântăreața americană în vârstă de 24 de ani, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este adeseori fotografiată bând ceai din ceașca ei preferată, de care nu se desparte în nicio călătorie.
În 2009, cântăreața a făcut o criză de nervi când și-a pierdut ceașca și farfurioara de ceai cu flori albastre, în timpul unei călătorii la Londra. Actrița americană le-a uitat în restaurantul hotelului Metropolitan din Londra și a plătit 35 de lire sterline unui șofer de taxi pentru ca acesta să i le aducă la Blackes Hotel unde era cazată.
Recent, cântăreața americană a anunțat că va lansa un parfum în colaborare cu brandul Coty și a scos pe piață deja o linie vestimentară numită „Haus of Gaga”.
Lady Gaga are 23 de ani și este câștigătoare a două premii Grammy. Ea este considerată una dintre cele mai interesante și originale artiste din noul val și se bucură de un imens succes comercial. Lady Gaga a devenit celebră grație unor hituri precum „Bad Romance” și „Poker Face” și a încântat publicul cu ocazia unor apariții live ieșite din comun, purtând întotdeauna costume șocante sau dând foc pianului la care cânta în timpul galei American Music Awards 2009.
Lady Gaga și-a lansat albumul de debut, intitulat „The Fame”, în 2008, însă nu a avut un mare impact asupra pieței muzicale internaționale. Dar primele două discuri single – „Just Dance” și „Poker Face” – au obținut poziții fruntașe în clasamente. Ea și-a lansat cel de-al doilea album, „The Fame Monster”, în noiembrie 2009. Până în prezent, ea a vândut peste 20 de milioane de single-uri în format digital și peste patru milioane de albume în întreaga lume.