Cântăreața americană Lady Gaga a declarat într-un interviu recent acordat revistei Vanity Fair că prizează „ocazional” cocaină, informează bbc.co.uk.
În acest interviu, cântăreața americană a precizat că obișnuiește să consume cocaină „doar de două-trei ori pe an” și i-a îndemnat pe fani să nu îi urmeze exemplul.
„Nu doresc ca fanii mei să facă acest lucru”, a declarat Lady Gaga.
Starul american a recunoscut că s-a confruntat cu dependența de droguri înainte de a deveni celebră.
În 2009, ea a declarat într-un interviu acordat publicației The Observer că a consumat „pungi întregi de cocaină”, într-o perioadă în care trăia la New York și încerca să își facă un nume în industria muzicală, însă a renunțat la acest „obicei” după o discuție aprinsă cu tatăl ei.
„Am putut să mă opresc, deoarece aveam atacuri de panică mai mult atunci când eram drogată decât atunci când eram trează. Acum sunt bine”, a declarat cântăreața americană.
În același interviu acordat revistei Vanity Fair, Lady Gaga a vorbit despre singurătate, succes, relațiile din trecut și superstițiile sale.
„Sunt singură, chiar și atunci când am o relație. E ceva care face parte din condiția mea de artist. Sunt celibatară și nu am timp pentru o relație. Am o predilecție pentru relațiile care se sfârșesc prost. Cântecul meu «Bad Romance» vorbește despre acest lucru: mă întreb dacă eu sunt aceea care caută acest gen de relații sau dacă ele mă găsesc pe mine. Am această superstiție potrivit căreia, dacă mă culc cu cineva, acest lucru îmi va fura creativitatea”, a declarat Lady Gaga.
Lady Gaga are 24 de ani și este câștigătoare a două premii Grammy. Ea este considerată una dintre cele mai interesante și originale artiste din noul val și se bucură de un imens succes comercial. Lady Gaga a devenit celebră grație unor hituri precum „Bad Romance” și „Poker Face” și a încântat publicul cu ocazia unor apariții live ieșite din comun, purtând întotdeauna costume șocante sau dând foc pianului la care cânta în timpul galei American Music Awards 2009.
Lady Gaga și-a lansat albumul de debut, intitulat „The Fame”, în 2008, însă nu a avut un mare impact asupra pieței muzicale internaționale. Dar primele două discuri single – „Just Dance” și „Poker Face” – au obținut poziții fruntașe în clasamente. Ea și-a lansat cel de-al doilea album, „The Fame Monster”, în noiembrie 2009. Până în prezent, ea a vândut peste 20 de milioane de single-uri în format digital și peste patru milioane de albume în întreaga lume.