Ladislau Csendes: CNSAS este suspendat pentru 45 de zile, iar angajații sunt în șomaj temporar



Președintele Colegiului CNSAS, Ladislau Csendes, a declarat, vineri, că în urma deciziei Curții Constituționale privind Legea CNSAS, instituția este suspendată pentru 45 de zile, iar angajații sunt în șomaj temporar, apreciind că acesta este un caz fără precedent.
„Este o situație complicată, pentru că este un caz fără precedent, foarte grav, instituția (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – n.r.) fiind în momentul de față suspendată pentru 45 de zile, iar angajații aflându-se în șomaj temporar”, a spus Csendes.
El a adăugat că săptămâna viitoare va avea loc o ședință a Colegiului CNSAS.
Președintele CNSAS crede că partidele politice vor cădea de comun acord și vor face legea constituțională.
Cazimir Ionescu, membru al Colegiului CNSAS, a declarat, vineri, că în urma deciziei Curții Constituționale nu se poate spune că instituția și legea de organizare și funcționare a CNSAS sunt neconstituționale, apreciind că în acest sens s-a dat o interpretare exagerată hotărârii Curții.
„Instituția nu este neconstituțională și nici legea de organizare a Consiliului nu este neconstituțională. Este o interpretare exagerată a hotărârii Curții Constituționale. Nu reiese că întreaga lege este neconstituțională, ci că există elemente neconstituționale. Decizia Curții Constituționale nu spune că se aprobă legea și că instituția își încetează activitatea ca urmare a abrogării”, a spus Cazimir Ionescu într-o conferință de presă.
Cazimir Ionescu a apreciat că nu pot fi pur și simplu abrogate toate deciziile date pe margine unei legi.
„Suntem într-un moment în care personal mă simt în siguranță ca cetățean cu Constituția României. Eu nu spun că hotărârea Curții Constituționale este sută la sută corectă, dar știm cu toții că legea, chiar și a noastră, a creat o serie de probleme și în privința modului în care a fost finalizată această lege, deci se dovedește că sunt niște probleme. Faptul că Parlamentul României a fost chemat la lucru, să remedieze problemele legii nu este grav”, a adăugat Ionescu.
El a mai spus că în perioada în care Parlamentul va muncii la rezolvarea problemelor din Legea de organizare și funcționare a CNSAS, Consiliul poate face cercetare, dar nu mai poate da decizii.
Cazimir Ionescu a ținut să sublinieze că CNSAS nu a dat verdicte, ci a luat decizii, pentru că nu este o instanță, iar cetățeanul nu este acuzat.
„Cetățeanu se duce cu această decizie să stabilească în fața instanței o hotărâre definitivă și irevocabilă. Noi nu spunem că omul a făcut sau nu poliție politică, ci că din materialele studiate și probele avute reiese sau nu că a fost făcută poliție politică”, a preciza Ionescu.
El este de părere că acest dialog început va duce la consolidarea legii, astfel încât „vom avea o lege democratică, europeană”.