„Lada cu zestre a lui Eminescu” se află de ieri la Dumbrăveni. Localitatea suceveană care își dispută paternitatea nașterii marelui poet național al românilor a dorit să fie prima care adună toate cele 44 de caiete eminesciene, reunite în 38 de volume editate de Academia Română.
Meritul aparține secretarului Mihai Chiriac și primarului Ioan Pavăl, doi oameni care și-au propus să facă din Dumbrăveni capitala culturală a județului. Iar după cum se lucrează, în curând vom putea spune că „toate drumurile duc la Dumbrăveni”.
„Am ținut să fim primii din județ care dețin toate cele 44 de caiete eminesciene pentru că noi credem că este normal ca lada cu zestre a marelui poet național să se întoarcă acasă, și spun asta pentru că avem argumente care susțin fără putință de tăgadă că Mihai Eminescu s-a născut la Dumbrăveni”, a declarat secretarul Mihai Chiriac.
La rândul său, primarul Ioan Pavăl a mărturisit că este o zi mare pentru Dumbrăveni și un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate locală. „Am reușit să achiziționăm caietele eminesciene datorită relațiilor foarte bune pe care le avem cu academicianul Eugen Simion și alte personalități de marcă ale culturii române, ocazie cu care dorim să le mulțumim. Aceste documente unice au o semnificație spirituală deosebită pentru Dumbrăveni, dar dorința noastră este să nu ne oprim aici”, a spus primarul Pavăl.
Centru Eminescu, la Dumbrăveni
Potrivit lui Ioan Pavăl, cele 38 de volume care cuprind truda creatoare a poetului nostru național vor fi lansate oficial cu ocazia ediției a IV-a a „Festivalului literar Eminescu”, care va avea loc la Dumbrăveni, în luna iunie a acestui an. Până atunci se dorește înființarea unui Centru Eminescu, unde pe lângă cele 44 de caiete editate în facsimil sub îndrumarea Academiei Române să se mai găsească și alte obiecte care au aparținut poetului sau care amintesc de viața și opera acestuia.
Caietele eminesciene reprezintă un adevărat bun național, iar Titu Maiorescu rezuma poate cel mai bine acest lucru acum mai bine de 100 de ani, pe 25 ianuarie. „De la Mihail Eminescu posed, dăruite mie în diferite ocaziuni, multe manuscrise, parte poezii publicate, parte încercări, fragmente și variante de poezii nepublicate, parte studii, traduceri și articole în proză. Toate aceste manuscrise, așa cum se află în cărți cartonate, în caiete cusute și în foi volante, vi le trimit alăturat și le dăruiesc, la rândul meu, Academiei Române, pentru a servi celor ce se vor ocupa în viitor cu cercetarea mai amănunțită asupra vieții și activității marelui nostru poet”, spunea Titu Maiorescu.
Volumele editate de Academia Română și care acum se află și la Dumbrăveni conțin fotocopiile manuscriselor poetului, inclusiv paginile goale, petele de cerneală, lipiturile din ziare și socotelile de cumpărături, dar și exerciții de rime sau schițe grafice.


