Lacrimile usucă tenul



Lacrimile usucă tenul
Lacrimile usucă tenul

Din copilărie până la bătrânețe și lacrimile fac parte din viața noastră! Râdem uneori cu lacrimi de întâmplări hazlii și de glumele unor prieteni care au harul umorului, iar întâmplarea respectivă ne creează bună dispoziție.
Alteori, o vorbă aspră, rostită de cei dragi, ca să nu mai vorbim de drame, ne înlăcrimează ochii, minute în șir. Factorii atmosferici – soarele, vântul, praful – reprezintă o altă sursă care declanșează șuvoiul lacrimilor care ne „scaldă” fața.
Specialiștii spun că lacrimile sunt indispensabile pentru sănătatea ochiului, deoarece îl lubrifiază. Surprinzătoare este pentru un profan și concluzia că „mărgăritarele” ce se rostogolesc din ochii noștri într-o anumită împrejurare sunt nutritive pentru cornee. În plus printre substanțele care alcătuiesc compoziția lacrimilor (apă – în procent de 98 la sută, proteine, enzime, săruri minerale) unele îndeplinesc rolul de antiviruși și antibacterii. Totuși, lacrimile provocate de stres sau factorii poluanți din atmosferă creează mai multe probleme femeilor. Pentru că ele, femeile, din motive hormonale, plâng mai des decât bărbații.
Pe de o parte, plânsul diminuează tristețea, dar lacrimile usucă tenul și inflamează pleoapele. În mod firesc vrem să ne ascundem nemulțumirile personale, să nu ieșim în lume cu fața „șifonată” de grijile cotidiene.
Pleoapele umflate, calmate cu ceai de gălbenele
Atunci, vom recurge la metode care să „șteargă” suferința de pe chipul nostru. Foarte eficiente, în astfel de situații, sunt compresele aplicate pe pleoape. Ca ingrediente, pentru o infuzie, folosim un amestec de ceaiuri de albăstrele, tei și gălbenele, în proporție egală; mai concret șase lingurițe de plante la 0,500 l apă.
– După 15 minute, compresa o vom reîmprospăta, umezind tifonul cu infuzie.
– După alte 15 minute, îndepăr-tăm compresa, iar pe pleoape și în jurul ochilor aplicăm o cremă emolientă.
– Dacă trebuie să fim prezente la o întâlnire de afaceri sau la serviciu (când trebuie să arătăm impecabil!) ne vom îngriji fața cu… miere. Doar cu o linguriță de miere, diluată cu puțin ceai, obținem o mască reușită antistres.
– Tratamentul acesta simplu îndepărtează urmele iritării, hidratează bine pielea, iar tenul își recapătă prospețimea. După acest episod vom folosi crema noastră obișnuită, dar vom aplica un strat mai subțire de fard. Și viața merge mai departe!…
Multe femei tinere se confruntă cu pierderea elasticității tenului. Acesta se poate rida din mai multe motive. Fenomenul se poate accentua din cauza îngrijirii insuficiente și a preparatelor cosmetice greșit aplicate. O piele sufocată cu machiaj și pudră, care astupă porii, nu poate „respira”.
Sursa: www.adevarulonline.ro