Lacrimile din timpul rugăciunii

Lacrimile din vremea rugăciunii sunt semnele milei lui Dumnezeu, de care s-a învrednicit sufletul pentru pocăința lui; și mai arată că primit a fost sufletul și a început să intre în câmpia curățeniei prin lacrimi. Că dacă gândurile nu se vor ridica din cele pieritoare și nu se vor lepăda de la sine nădejdea în lume, și dacă nu se vor apuca să disprețuiască lumea, și nu vor începe să-și pregătească merinde bune pentru iertarea lor, și dacă nu se vor porni în suflet gândurile la oricare (sfinți) care sunt acolo (în cer) ochii nu pot vărsa lacrimi.
Pentru că lacrimile (curg) din gândurile cele necontenit curate, din concentrare, din gândurile multe și dese, care în toată vremea răsar, și din amintirea unui oarecare lucru subtil, care vine în minte, și mâhnește inima prin amintirea lui. Acestea înmulțesc și sporesc și mai mult lacrimile.
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 167)