Drama familiilor despărțite de plecarea unuia sau ambilor părinți la muncă în străinătate se rescrie zi de zi și în tot mai multe case. Cifrele oficiale înregistrate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava arată că numărul copiilor ai căror părinți sunt plecați crește de la an la an, dar datele nu sunt exacte. Pe de o parte, cei care pleacă nu anunță întotdeauna autoritățile locale, conform legii, iar pe de altă parte, asistenții sociali de la primării habar nu au ce trebuie să monitorizeze, nu au timp sau le este prea lene să iasă din birouri și întocmesc rapoarte fără legătură cu realitatea.
La Bosanci, administrația locală face raportări după ureche despre copiii cu părinții plecați
Cel mai mare număr de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, 470, este la Bosanci, conform raportării oficiale transmise de primăria locală, la sfârșitul lunii martie a.c., la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Cifrele sunt contrazise, însă, nu numai de directorul școlii gimnaziale din Bosanci, Constantin Grosu, ci și de cei care au semnat raportul de monitorizare, primarul Anton Curic și secretarul comunei, Gheorghe Bujorean. Numărul corect este doar cel referitor la copiii între 3 și 14 ani, care sunt școlari și preșcolari: 187 de copii, din totalul celor 864 înscriși la școală. Dintre aceștia, 59 de copii au ambii părinți plecați.
Primarul Curic ne spune că este greu să aibă o evidență clară și explică diferența foarte mare față de situația raportată la DGASPC, conform căreia ar trebui să fie în comună 280 de adolescenți între 14 și 17 ani cu părinții plecați, ca fiind cauzată de ”o eroare”. În realitate, numărul adolescenților din comună lăsați în grija unui singur părinte, a bunicilor sau a altor rude nu-l știe nimeni.
Secretarul Bujorean ne confirmă această situație anormală, argumentând că ”Bosanci este o comună mare” și este greu de estimat câți părinți sunt plecați, mai ales în cazul celor care merg să lucreze doar două, trei luni și nu anunță pe nimeni. Acceptă totuși că nu a înțeles exact ceea ce trebuie să comunice la DGASPC și spune că a trecut în raportul de monitorizare și copiii care sunt plecați în străinătate împreună cu părinții, inclusiv cei născuți dincolo de graniță, ale căror acte de stare civilă le-a transcris la primărie. Numai anul trecut a transcris actele pentru 80 de copii născuți în străinătate, cei mai mulți din ultimii zece ani. ”Sunt vreo 2.200 de bosânceni plecați. 1.200 sunt numai în Belgia, încă vreo 250 în Grecia. În Grecia au fost cam 900, dar unii s-au întors, alții au plecat în Belgia. Și în Italia sunt foarte mulți. Unii au copiii cu ei, alții i-au lăsat cu bunicii sau alte rude”, spune secretarul comunei.
Sărăcia doare mai tare ca despărțirea
Pentru administrația locală, cei care au plecat și copiii lor reprezintă mai curând cifre decât persoane, în schimb conducerea școlii consideră situația acestor familii drept alarmantă.
”Chiar dacă părinții le spun că pentru ei pleacă, pentru a le face un viitor mai bun, acești copii se schimbă total. Cei din clasele mici devin triști, fetele își îndreaptă afecțiunea spre educatoare sau învățătoare, cei mai mari, de clasele a VII-a – a VIII-a, din olimpici ajung în categoria elevilor problemă, nu se mai înțelege nimeni cu ei. Ori devin taciturni, ori își fac prieteni nepotriviți. Foarte puțini își păstrează linia. 70-80% dintre copii înregistrează un recul vizibil la școală, bunicii țin la ei, dar nu-i pot ajuta la lecții”, sintetizează directorul Grosu situația elevilor cu părinții plecați în străinătate.
Deși sunt atât de mulți copii în această situație, școala nu are un psiholog care să stea de vorbă cu ei. Această sarcină revine învățătorilor sau profesorilor, care după ore rămân în continuare la școală pentru a ajuta copiii la lecții și pot sesiza schimbările din atitudinea lor.
Lucrurile nu sunt ușoare nici pentru părinții care pleacă și își lasă copiii în grija altora. Pun în balanță durerea de a-i părăsi temporar cu durerea de a nu le putea oferi o viață bună și, cu inima frântă, pleacă.
Unii și-au lăsat copiii în țară pentru că acolo unde s-au dus să muncească nu trăiesc în cele mai bune condiții. Speră că lucrurile se vor îndrepta și despărțirea nu va fi de lungă durată, dar de cele mai multe ori perioadele de lucru se prelungesc de la două, trei luni la ani întregi. Alți părinți știu că nici casa nouă, nici mașina, nici o jucărie din lume, telefon performant sau computer nu pot înlocui dragostea părinților și pleacă prin rotație, astfel încât copiii să beneficieze măcar de dragostea unui părinte. Cadourile și banii trimiși lunar nu pot compensa însă că mama nu este lângă ei să-i aline când se lovesc sau să-i încurajeze când în micul lor univers sunt semne de furtună.
Când pleacă ambii părinți, la disperarea și sentimentul de vinovăție că își lasă copiii se adaugă durerea pe care o văd în ochii fetițelor și băieților lor. Au speranța că, pe durata absenței, copiilor nu li se va întâmpla nimic rău, dar duc în suflet, la mii de kilometri distanță, lacrimile și rugămințile celor mici de a nu-i părăsi. Imagini cu copii care nu se lasă luați din brațele mamei sau se atârnă de picioarele tatălui, rugându-i să nu plece sau să îi ia cu ei pot fi văzute la porțile caselor din satele Sucevei în fiecare an, când se încheie vacanța părinților. De Paște și de Crăciun, acești copii nu mai așteaptă darurile de la Iepuraș sau de la Moșul, ci să vină Mama și Tata acasă.
Din 448 de asistenți sociali la primăriile din județ, doar 67 au studii superioare de specialitate
Aurelia Croitoru, mama a trei copii, ne spune că tocmai asta a vrut să evite. A stat 11 ani în Grecia, împreună cu soțul ei. Acolo s-au născut cei trei copii ai lor. Deși nu le-a fost întotdeauna ușor, au păstrat copiii cu ei, nu i-au adus acasă, la bunici, la Bosanci. În 2011 au decis să revină în România în formație completă. Împreună au stat în Grecia, împreună s-au întors. ”Nu a fost ușor, dar dacă părinții sunt împreună cu copiii, toate trec altfel. Ăsta a fost principiul nostru. Pentru băieți mai ales este foarte dificil să crească fără tată, să nu aibă un model, și asta se vede și în copilărie, dar și mai târziu, când trebuie să-și întemeieze el o familie. Cunosc familii în care copiii își văd tatăl o lună pe an. Nu este bine nici pentru părinte, nici pentru copii”, spune Aurelia Croitoru. Acomodarea copiilor la Bosanci nu a fost ușoară, iar Aurelia spune că încă le lipsește vremea din Grecia, marea, prietenii pe care și i-au făcut acolo, dar sunt împreună și are încredere că vor răzbate.
Cifrele oficiale arată că în județul Suceava sunt 9.290 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, număr în creștere față de 2014, când erau înregistrați 9.212 copii, și 2013, cu 8.416 copii. Dintre aceștia, 2.575 de copii au ambii părinți plecați, iar pentru 814 copii este la muncă peste graniță singurul părinte pe care îl au. A scăzut, în schimb, numărul copiilor lăsați în grija vecinilor și cunoștințelor, de la 403 în anul 2014, la 216, în 2015.
Pe localități, după Bosanci cei mai mulți copii lăsați acasă de părinții plecați la muncă sunt la Cacica – 458 de copii, Valea Moldovei – 331 de copii și Liteni – 303 copii. În 30 de localități din județ sunt peste 100 de copii în această situație. Din verificările noastre, la Cacica și Liteni, cifrele comunicate de autoritățile locale sunt corecte.
Din păcate, DGASPC are doar cinci inspectori care trebuie să efectueze verificări în tot județul, iar la primăriile din județ sunt doar 67 de asistenți sociali cu studii superioare de specialitate, dintr-un total de 448. În 66 de localități nu există nici măcar un asistent social, ci atribuțiile în acest domeniu sunt delegate unui alt angajat al primăriei. Nu este de mirare, așadar, că se înregistrează situații precum cea de la Bosanci, când oamenii nu înțeleg ce trebuie să monitorizeze sau fac anchete sociale din birou, cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului.
