Rămas bun

Lacrimi pe ultimul drum pentru jurnalistul Mircea Motrici

Lacrimi pe ultimul drum pentru jurnalistul Mircea Motrici
Lacrimi pe ultimul drum pentru jurnalistul Mircea Motrici

– Un sobor impresionant de preoți și un cortegiu împietrit de durere l-au însoțit pe drumul fără de întoarcere pe scriitorul și jurnalistul Mircea Motrici
– Peste 500 de oameni, sute de coroane și jerbe de flori, cuvinte de rămas bun și regrete imense la înmormântarea jurnalistului sucevean, care a avut loc sâmbătă, la Udești
Lacrimi, flori și multă durere. Scriitorul și jurnalistul Mircea Motrici a fost condus sâmbătă, 19 mai, pe ultimul drum, de către un sobor impresionant de preoți și peste 500 de cunoscuți, rude, colegi, prieteni, consăteni. Cutremurătoarea procesiune a început puțin după ora 11,00, de la casa părintească din Udești. Durerea sfâșietoare a tatălui – Vasile Motrici, a soției Rozalia, și a celor apropiați jurnalistului au smuls încontinuu lacrimi tuturor celor de față. Speranțele că, în cele din urmă, poate, Mircea Motrici își va reveni din boala care l-a măcinat în ultimul an de viață, și toate rugăciunile celor dragi pentru sănătatea sa au fost uitate parcă, strivite sub creștinescul „Dumnezeu să-l ierte!“ murmurat de cortegiu. Alaiul funerar a pornit apoi spre biserica din comună, unde a avut loc înmormântarea. Soborul impresionat de preoți, însoțit de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de părintele exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, Timotei Aioanei, reprezentantul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, starețul Mănăstirii Putna, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, a rostit rugăciunile obișnuite astfel de ceremonii. Cortegiul funerar a fost alcătuit din oameni îndurerați veniți din toate colțurile țării (prieteni, cunoscuți, scriitori, jurnaliști, colegi de la Radio România Actualități – București, călugări și maici de la diferite mănăstiri din țară, toată suflarea satului Udești din rândul cărora s-a ridicat), dar și din Cernăuți, „ frații români de dincolo…”, copii și tinerii care au dus coroane și jerbe de flori în amintirea lui Mircea Motrici.
– Locul de veci: o palmă de pământ, la marginea cimitirului, sub un brad falnic…
ÎPS Pimen a dat citire, în biserică, mesajului transmis de Patriarhia Română, iar părintele exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor, Timotei Aioanei, a rostit mesajul transmis de Mitropolitul Daniel. Cuvintele rostite de cei prezenți la înmormântare au avut menirea de a accentua faptul Mircea Motrici a fost un jurnalist demn, a îmbinat această meserie cu dragostea de Dumnezeu, de Biserică, și-a jertfit ultimii ani din viață pentru o lucrare memorabilă, reușind să editeze opt din cele 30 de volume din Colecția Restituiri „Arhim. Dionisie Udișteanu”. „Atât i-a fost dat de la Dumnezeu să scoată la lumină din înscrisurile Părintelui Udișteanu”, a subliniat, în cuvântul său, părintele Melchisedec. Delegația venită de la Cernăuți, din care a făcut parte și Consulul General al României la Cernăuți, Romeo Săndulescu, a subliniat faptul că Mircea Motrici a însemnat o punte de legătură, un liant între românii din Cernăuți și cei din țară. După slujba înmormântării, alaiul a plecat spre cimitirul din sat, unde, așa cum și-a dorit Mircea (din ce ne-au povestit rudele), a fost ales un loc de veci, „o palmă de pământ”, lângă un brad falnic, la marginea cimitirului, unde își va găsi liniștea veșnică regretatul nostru Motrici. Înainte ca pământul negru, rece și neprietenos să-l acopere pentru vecie pe cel ce a fost Mircea Motrici, copiii de la școala din comună au recitat la mormânt mai multe poezii scrise de poet, cele mai multe fiind extrase din cartea „Parabola stâncii”. Mircea Motrici și-a încheiat călătoria pe acest pământ la doar 54 de ani. După 40 de zile în care a ținut un post foarte drastic, perioadă în care s-a spovedit și împărtășit cu Sfintele Daruri (Trupul și Sângele Domnului) de patru ori, după ce s-a rugat până în ultima clipă Bunului Dumnezeu să-i mai dea viață pentru a-și duce la împlinire lucrarea „promisă” (Colecția „Restituiri Arhim. Udișteanu), Mircea s-a „înălțat” în Ceruri.

Recomandări

Au debutat conferințele misionar-pastorale de toamnă cu clericii de mir din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale