Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuș, a declarat, joi, la Larnaca, unde echipa sa efectuează un stagiu de pregătire, că este sigur de faptul că „roș-albaștrii” nu vor câștiga toate meciurile la scor, așa cum vrea finanțatorul Gigi Becali, informează site-ul oficial al grupării „roș-albastre”.
„Și noi ne dorim să câștigăm cu 4-0, dar nu cred că vom obține astfel de victorii în toate meciurile. Depinde de cum vor evolua jucătorii noi, precum și cei care sunt deja la echipă. Dacă jocul iese așa cum ne dorim, ne putem aștepta și la astfel de rezultate. Eu sunt sigur, însă, că nu vom câștiga toate meciurile la diferență mare. Conducerea celor de la CFR Cluj se înșeală atunci când spune că lupta se dă între ei și Steaua. Lumea omite Rapidul sau Urziceniul. Rapidul, însă, este la cinci puncte de CFR și oricând poate profita de duelurile indirecte”, a spus Lăcătuș.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți, că le va impune jucătorilor săi să câștige meciurile la diferențe mari de goluri, deoarece s-a săturat de scoruri la limită, iar dacă echipa va mai termina vreun meci cu scorul de 1-0, îi va certa la vestiare pe fotbaliști.
Lăcătuș a menționat că are 28 de jucători în pregătire și că este mulțumit de ceea ce s-a realizat până acum cu privire la participarea acestora la antrenamente. „Sper ca, odată cu începerea jocurilor de verificare, să fiu mulțumit și de prestația echipei. Eu nu pun rezultatul pe primul loc în aceste meciuri. Desigur, dacă echipa joacă așa cum trebuie, vor fi și victorii”, a spus el.
Antrenorul stelist a menționat că titlul depinde, în cea mai mare măsură, de rezultatele obținute de Steaua, dar trebuia ca și CFR Cluj, și Rapid să nu mai aibă rezultatele din turul campionatului. „Meciul cu CFR Cluj este decisiv pentru noi în lupta pentru titlu. În fotbal se pot întâmpla multe. Ne dorim foarte mult să câștigam acest joc și să ne apropiem cât mai mult de ei și să profitam, cât putem, de pașii greșiti făcuți de ei. Dacă nu vom câștiga acel meci, putem spune că lupta pentru titlu s-a încheiat”, a comentat Lăcătuș.
El a adăugat că este loc de mai bine la noile achiziții, precum și la restul jucătorilor. „Steaua nu poate sta doar în jucătorii noi. Sperăm ca ei să aduca un plus de valoare lotului și să reușească, împreună cu ceilalți, ce nu am reușit în tur. În ceea ce privește o eventuală trecere a lui Rada la Dinamo, nu știu nimic. Probabil că există niște discuții între conducerile cluburilor, dar rămâne de văzut. Rapidul este pe locul doi datorită valorii lotului lui Mircea Rednic și a jocurilor prestate. În ceea ce privește plecările, la noi nu sunt semne că s-ar întâmpla asta”, a spus Marius Lăcătuș.
Tehnicianul FC Steaua își dorește ca Mirel Rădoi, accidentat, să revină cât se poate de repede la echipă. „Nu este așa de grav precum s-a scris în presă. Important pentru moralul lui este să treacă cât mai repede peste această problemă și să revina cât mai repede alături de echipă, să ne ajute pentru a câștiga campionatul. Nu știu dacă patru jucători convocați la națională sunt mulți sau puțini, însă mai sunt și alții care vor fi convocați pe viitor, cum sunt Rădoi, Ghionea și Pleșan, care revin acum dupa accidentări și era normal să nu fie chemați acum. Este și bine, și rău, fiindcă nu ne vom putea baza pe ei în meciurile de pregătire rămase. Jucătorii nou-veniți nu vor avea șansa de a juca împreună cu ei în toate partidele. Fotbalul este același în toată lumea și, daca ai valoare, trebuie să te obișnuiești cu ideea de a nu juca mereu cu colegii cu care ai putea începe campionatul”, a subliniat Lăcătuș.
Marius Lăcătuș a vorbit și despre transferurile dinamoviștilor Ștefan Radu și Claudiu Niculescu la Lazio Roma, respectiv MSV Duisburg: „Ștefan Radu și Claudiu Niculescu sunt doi jucători de valoare și rămâne de văzut dacă Dinamo va găsi soluții bune pentru a-i înlocui. Este mai greu pentru Dinamo să mai spere la titlu, dacă judecăm după diferența dintre ei și lider”.
Lăcătuș speră ca echipa sa să realizeze lucruri frumoase în retur. „Dacă vor avea chef de dans după goluri (n.r. – așa cum a spus Jose Moreno), nu am nimic împotrivă. Fiecare dintre jucători se poate manifesta așa cum vrea, în limita regulamentului însă”, a comentat antrenorul FC Steaua.
Marius Lăcătuș nu a vrut să comenteze cearta dintre antrenorul și portarul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, respectiv Bogdan Stelea, soldată cu excluderea din formație a jucătorului, însă a adăugat că îl doare faptul că doi prieteni foarte buni au ajuns să se certe.
Referindu-se la tactica de joc, antrenorul stelist a adăugat că sistemul de joc îl adaptezi și în funcție de jucătorii pe care îi ai la dispoziție. „Este important ca și cei obișnuiți să joace doar cu mingea la picior să înțeleagă că trebuie sa munceasca mai mult pe faza defensivă. Astfel, vor avea șansa de a juca mai mult în primul 11. Dacă nu pot face asta, vom reveni la vechiul sistem și vor fi mai mulți atacanți care se vor lupta pentru un post vacant”, a spus el.
Lăcătuș s-a arătat deranjat și de zvonurile care îi condiținoează funcția de rezultatul meciului cu CFR Cluj, adăugând că nu a existat o declarație a patronului, managerului sau președintelui cu privire la o demitere a sa. „Ar fi o mare performanță pentru mine, ca antrenor, să ajung cu Steaua în Liga Campionilor și de pe locul doi, însă nu ar fi o performanță pentru Steaua, care e obișnuită cu prima poziție. La Steaua este tot timpul presiune. Orice antrenor și jucător care vine la Steaua trebuie să înțeleagă că se lucreaza sub presiunea rezultatelor. Noi ne dorim mereu aici rezultate bune și obiectivele sunt mereu câștigarea campionatului și participarea în cupele europene, în grupele Ligii Campionilor și, de ce nu, în primăvara europeană. Noi trebuie să tratăm toate meciurile din retur ca și cum ar depinde de fiecare participarea noastră în Liga Campionilor”, a comentat tehnicianul.
Lăcătuș spune că Steaua își dorește să câștige toate cele 15 meciuri rămase de disputat, dar acest lucru nu este de ajuns. „CFR poate să piarda cu noi și să le câștige pe celelalte. Nu comentez arbitrajul, fiindcă nu mă interesează. Dacă cineva va greși în mod tendențios împotriva echipei mele, voi lua, însă, atitudine. Vreau ca suporterii să fie alături de noi, în număr cât mai mare. Eu de-abia aștept să înceapă campionatul și sper ca, odată cu meciul cu CFR Cluj, stadionul să fie plin și să rămână așa la toate meciurile pe care le avem până la final „, a încheiat Marius Lăcătuș.