În construcție

Laboratorul zonal de restaurare

Vechiul imobil din care va fi păstrată numai fațada
Vechiul imobil din care va fi păstrată numai fațada

Pe strada Dragoș Vodă din municipiul Suceava se desfășoară lucrările de construcție la noul
Laborator zonal de restaurare din cadrul Complexului Muzeal Bucovina.
O suprafață utilă de patru ori mai mare
Cu doi ani în urmă, instituția muzeală suceveană a obținut, în baza unui proiect, suma totală de 3.870.910 lei pentru construirea și dotarea modernă a unui nou laborator zonal de restaurare,
cu ateliere diversificate și dotări adecvate.
Suma provine din două surse, Oficiul Național al Monumentelor Istorice și Inspectoratul de Stat în Construcții.
Laboratorul de restaurare (ale cărui baze s-au pus în anul 1975) funcționa, de mai bine de două decenii (1986), într-un vechi imobil inclus în rezervația de arhitectură a Sucevei.
Lucrările, care au început în toamna anului trecut, vizează ridicarea unei construcții cu etaj din sticlă care să permită efectuarea operațiunilor de restaurare patrimonială la lumina naturală.
Dacă vechiul Laborator zonal de restaurare dispunea de o suprafață utilă de 354 mp (cu tot cu anexe), noul laborator, care va fi compus din trei corpuri de clădire, va avea suprafața totală de 1.561 mp (cu tot cu rampă și spații deschise), așadar o suprafață utilă de patru ori mai mare.
Fațada vechiului imobil va fi integrată în noua clădire
Firma care a câștigat licitația de execuție, SC RESTACO SRL Suceava, a realizat, încă din iarna trecută, lucrările de fundație, a ridicat un zid de consolidare din beton (de circa 4,5 m înălțime și cu o grosime de 0,5 m) care să ofere siguranță clădirilor vecine și să protejeze perimetrul construibil și a înălțat, în această vară, stâlpii care vor susține terasa imobilului.
Chiar dacă în primăvară au existat o serie de probleme create de apa care se aduna în lucrările de fundație (întrucât pânza freatică era la nivelul lucrărilor, iar canalizarea este situată mai sus, ceea ce impunea ca pompele să funcționeze permanent pentru evacuarea apei), în prezent lucrările se desfășoară fără dificultăți.
Din vechiul imobil care a găzduit laboratorul (clădire din secolul al XIX-lea, răscumpărată de statul român în anul 1927 de la proprietarii evrei și inclusă în rezervația de arhitectură a urbei) va fi păstrată numai fațada, care, conform proiectului, va fi integrată în noua clădire.
Structura complexă a noului laborator
Termenul de dare în folosință a noii construcții este la trei ani de la data începerii lucrărilor (17 octombrie 2008).
Structura noului laborator va fi complexă și va cuprinde ateliere de restaurare pictură, textile, ceramică, lemn, metal (care existau și în structura anterioară) dar va avea și o serie de ateliere noi, pentru restaurare carte, documente și pergament, legătorie și restaurare piele, precum și laboratoare de investigații biologice și investigații fizico-chimice.
În prezent restauratorii din cadrul CMB Suceava își desfășoară activitatea în Laboratorul de conservare etnografică din incinta Muzeului Satului Bucovinean, construcție relativ recentă care poate oferi temporar o serie de spații, chiar dacă acestea nu sunt întru-totul adecvate pentru funcționarea tuturor atelierelor de restaurare.

Perimetrul de construire a noului laborator
Perimetrul de construire a noului laborator
Executarea lucrarilor de fundatie pentru corpul C si zidul de consolidare
Executarea lucrarilor de fundatie pentru corpul C si zidul de consolidare
Stalpii de sustinere a terasei pentru noile corpuri de cladire
Stalpii de sustinere a terasei pentru noile corpuri de cladire
Vechiul imobil partial demolat
Vechiul imobil partial demolat
Plansa din proiect cu perspectiva exterioara a noului laborator
Plansa din proiect cu perspectiva exterioara a noului laborator
Vechiul imobil din care va fi păstrată numai fațada
Vechiul imobil din care va fi păstrată numai fațada

Recomandări

Copiii care au nevoie de endoscopie digestivă superioară pot fi investigați de acum și la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)

A fost sfințit sediul Ocolului Silvic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Silva Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc