În noapte

Laboratorul de informatică al unei școli generale, spart de hoți

Persoane neidentificate au intrat prin efracție în clădirea Școlii cu clasele I-VIII Voitinel și au sustras mai multe bunuri din incinta laboratorului de informatică, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Fapta s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, iar hoții au intrat în școală prin spargerea lacătului, după care au forțat ușa metalică a laboratorului de informatică.
Din interior au sustras un computer (server), un monitor, o imprimantă, o tastatură și un mouse, toate în valoare de 2.000 de lei.
În laborator, informează poliția, mai erau nouă computere, care însă nu au fost sustrase.
„Cercetările sunt continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, precizează reprezentanții IPJ Suceava.

Recomandări

Trei școli din Sasca Mare, Iaslovăț și Fântânele vor avea laboratoare de informatică echipate de Fundația Te Aud România

Laboratorul de informatică al unei școli sucevene unde învață 653 de copii, dotat de Lidl

Au spart într-o lună o patiserie, două școli, o clinică medicală și autocare din parcarea unui hotel