„Laboratorul de cofetărie”



„Laboratorul de cofetărie”
„Laboratorul de cofetărie”

„Spionagiu rusesc”
La gara din Ițcani a fost arestat dilele trecute un pasager suspect. Arestatul e un Rus, a petrecut timp îndelungat în Moldova și acum voia să treacă în Austria. La el s’au aflat mai multe documente, din care se pare a fi întemeiată presupunerea că ar fi culpabil de spionagiu”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 10, Cernăuți, Duminică 2/14 Iunie 1891.
„Destul cu politica”
„Vedem adesea că în multe părți, acum în toiul lucrului la câmp, când harnicul nostru țăran se străduiește a face ca puținul său pământ să dea recolta cea mai abundentă posibilă, unii agenți politici îndeamnă poporul să fie cu dânșii. Aceștia numai binele nostru nu-l vor. Căci noi binele îl aflăm de la oamenii drepți și cinstiți de prin ziare, fapte nu vorbe vrem. Ne e nevoie să se tulbure viața patriarhală a satelor mai ales acum în toiul lucrului. …Lăsați țăranul în liniștea casei lui, să judece beția de cuvinte spuse fără nici o noimă, acoperite de acel strigăt „Să trăiască”. Unde ajungem noi cu așa mentalitate” ?
„Suceava”, Anul II, nr. 30, 1 iunie 1936.
„Laboratorul de cofetărie”
Mai puțin prin destinația sa, dar mai mult prin condițiile de igienă ce trebuie să le îndeplinească, un laborator de cofetărie este asemănător oarecum cu un laborator medical. Aici se prepară prăjituri și alte produse zaharoase care, pe lîngă faptul că trebuie să fie gustoase, se cere să conțină cantitățile stabilite de grăsimi, zahăr, etc, trebuie să fie făcute igienic. La laboratorul de cofetărie din Rădăuți curățenia lasă mult de dorit. Untul, zahărul, smîntîna și alte alimente nu sînt bine păstrate, sînt lăsate descoperite și ținute în ambalaje necorespunzătoare”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3882, Suceava, Miercuri 1 iunie 1960.



Recomandări