Un laborator unic în țară, în care pompierii fac exerciții practice de stingere a incendiilor, în parametri și la temperaturi identice cu cele din cazul unor intervenții reale, a fost inaugurat oficial ieri la sediul Gărzii de Intervenție Siret. Este vorba practic de un gen de container în care se provoacă incendii și se exersează tehnicile de intervenție și măsurile care trebuie luate pentru evitarea unor tragedii în rândul salvatorilor. Denumirea laboratorului – „Caisson”, a fost preluată de la francezi. Laboratorul a fost inaugurat odată cu întreaga „Bază de pregătire a ISU” de la Garda de Intervenție Siret.
Un laborator unic în țară și întâlnit în doar 12 țări din lume
Colonelul Ioan Burlui, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, a declarat: „Am deschis în mod oficial Baza de pregătire a ISU Suceava. Această bază de pregătire este unicat la nivel național prin caisson-ul de cercetare al focului pe care îl avem aici la Siret. Un astfel de laborator mai funcționează doar în 12 țări la nivel mondial”.
Colonelul a precizat că această idee de amenajare a unui spațiu în care incendiile să fie simulate în parametri reali a venit după schimburile de experiență dintre pompierii suceveni și colegii lor francezi. Acest laborator a fost practic împrumutat de la francezi, care au oferit sprijin pentru dotarea sa, dar au pregătit și șase pompieri de la Suceava, care au devenit astfel formatori pentru cei care vor face exerciții în laborator.
Pompierii simulează incendii pentru a-și da seama când apar pericole iminente
În încăperea special amenajată se provoacă incendii care ating în focar temperaturi de peste 800 de grade, în cadrul exercițiilor practice pompierul putând să observe „mesajele” care anunță iminența unei aprinderi instantanee a încăperii ori a unei explozii.
Arderile și temperaturile din interior sunt monitorizate atent pentru a fi evitate accidentele și pentru ca pompierul să observe, pentru a ști și în teren, când există pericolul unei explozii.
Ieri, pompierii au realizat un exercițiu practic în laborator, la care au participat mai multe oficialități și ziariști.
Colonelul Ioan Burlui a prezentat încăperea în care se provoacă incendiile.
„Este o încăpere cu elemente de mobilier care au lemn, burete, am realizat structuri metalice pe care am pus lemn mai mult, plastic, avem PVC. Toate acestea dezvoltă o temperatură similară cu cea de la un incendiu dintr-un imobil”.
Baza de pregătire a pompierilor de la Siret
Exercițiile vor fi realizate sub îndrumarea celor șase formatori care au fost pregătiți în domeniu de colegii francezi, o astfel de simulare cât se poate de reală având un grad de risc ridicat. Pompierii suceveni au mai spus că acest laborator este în curs de omologare, atestatul fiind greu de obținut în condițiile în care mai sunt doar 12 în lume.
În afara acestui laborator în care se simulează în mod real incendiile, baza de pregătire a ISU de la Siret mai cuprinde printre altele un poligon de antrenament, un iaz pentru exerciții la intervenția cu barca pneumatică, un turn de instrucție, un labirint în care se simulează salvarea victimelor prinse în locuri greu accesibile și o sală de sport.