Alte surprize printre maldărele de hârtii coborâte din podul casei: scrisori interesând istoria literară, primite de la tatăl lui Nicolae Labiș în anul 1964. Una dintre ele am publicat-o cândva în revista clujeană „Tribuna” („Am perindat prin poieni, am văzut muma pădurilor, am văzut urma râsului și ne înapoiam pe lângă podul lupului, obosiți și morți de foame. Pe la cinci ani învăța buchiile, iar la șase ani citea de acum «Capra cu trei iezi». A venit apoi războiul, și când am avut răgazul să stăm iarăși de vorbă, ne schimbaserăm mult și unul, și celălalt. Calul, rechiziționat, pierise pe front, copilăria zburase și lipsurile aduse de război cereau părinților eforturi mari…” Altă scrisoare o reproduc pentru întâia oară în cele ce urmează. Îl rugasem pe învățătorul din Mălini, Eugen Labiș, să-mi vorbească despre începuturile poetice ale celui ce avea să scrie „Moartea căprioarei”:
„Deși nu-mi este prea ușor să-mi cercetez amintirile, voi încerca să răspund rugăminții și să înfățișez câteva amănunte în legătură cu primele încercări literare ale lui Niculae. Prima poezie pe care-mi amintesc s-o fi scris era închinată surorii lui celei mari. Niculae (n.n.: pronumele este constant ortografiat „Niculae” și nu „Nicolae”, cum s-a încetățenit) avea pe atunci opt ani și jumătate și era în clasa a doua. A continuat să scrie mici creații în versuri cu diferite subiecte, pentru ca apoi, elev la Liceul «Nicu Gane» din Fălticeni, să acorde preocupărilor sale literare o importanță din ce în ce mai mare. Cred că interesant ar fi de amintit caietul său subintitulat «Antologie și informații literare», în care el își nota de fiecare dată gândurile și sentimentele. Au rezultat astfel câteva mici – să le spunem astfel – schițe cu subiecte dintre cele mai variate, de la «Toamna pe meleagurile Fălticenilor» până la cea intitulată «Către tovarășii mei de muncă și învățătură». În aceeași perioadă a tradus, împreună cu un prieten, «Căluțul cocoșat», basm de Erșov, dând o variantă nouă, în versuri, a cunoscutului basm. Aproape fiecare pagină a manuscrisului cuprinde adăugiri, corecturi, îndreptări, semn că Niculae revedea mereu cele scrise. Pe ultima pagină, în dreptul datei de 3.II.1953 este scris: «Sfârșitul părții II. Mi-a mai rămas o parte. O voi găti». Tot atunci a scris și încercarea de poem «În sătucul dintre brazi», pe care l-a transcris apoi, în ultimă variantă, într-un album migălos lucrat. Începe să scrie din ce în ce mai multe poezii, printre care unele le păstrez în manuscris. Tematica acestor poezii este variată. În clasa a X-a liceală, primele poezii de Niculae au văzut lumina tiparului. Cea dintâi în ziarul «Zori Noi» din Suceava, iar următoarea în almanahul «Iașul Nou». (…) În anii de școală a învățat, a citit mult, a scris, a refăcut, a corectat neobosit, aș putea spune seară de seară. (…) Vremea a depănat multe și a schimbat multe. Un gol imens ne îngrădește viața și, obsedați de el, ne refugiem în muncă. Școala, cu larma ei, cu lecțiile ei, cu grija ce-o avem față de copii, ne trezește la viață și uităm. Ne-ați bucurat cu plicul dumneavoastră, ne-ați răscolit, aducându-ne aminte că am fost și noi tineri. Dorim însă celor ce încep să guste viața adevărată să se poată bucura din plin de fericirea de a trăi.
Eugen Labiș, comuna Mălini, raionul Fălticeni”.
Că unii încearcă să-l scoată pe Labiș din literatura română, e altceva. Semnele de până acum întrevăd că Nicolae rămâne, ei, ba.
