La Ziua Imnului Național au participat doar câteva zeci de suceveni



Ziua Imnului Național
Ziua Imnului Național

Câteva zeci de suceveni și reprezentanți ai autorităților județene și locale, și ai instituțiilor publice au participat luni, 29 iulie a.c. la ceremonia publică de intonare a imnului național al României. Ceremonia a fost organizată cu prilejul Zilei Imnului Național, și a avut loc în Piața Tricolorului din centrul Sucevei. Despre semnificația Zilei Imnului Național au vorbit comandantul Centrului Militar Județean, colonelul Mugurel Anton, prefectul Florin Sinescu, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor și viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei. La ceremonie au mai fost prezenți veterani de război și cadre militare în rezervă.
Detașamentul de onoare care a participat la ceremonie a fost format din garda drapelului de luptă și un pluton gradă de onoare asigurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina”, precum și din garda la locul de arborare a drapelelor și un pluton de gardă de onoare asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava.


oficialități locale prezente
oficialități locale prezente
militari prezenți la Ziua Imnului
militari prezenți la Ziua Imnului
Ziua Imnului Național
Ziua Imnului Național