La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”



La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”
La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”

– Pe parcursul a opt week-end-uri, la poalele dealului Negru vor fi prezente cele mai în vogă trupe românești de pop-rock și cele mai cunoscute nume din muzica populară
– Nicola, 3rei Sud Est, Angela Rusu și Tinu Vereșezan au fost capetele de afiș ale primului week-end din cadrul „Serbărilor Iernii”
Primul week-end al „Serbărilor Iernii” a adunat la baza Pîrtiei PARC din Vatra Dornei peste 10.000 de turiști și dorneni, evenimentul avînd după cum era și de așteptat un debut în forță. Știind faptul că o parte din turiștii aflați la Vatra Dornei își sărbătoreau Crăciunul pe stil vechi, organizatorii, Primăria și Consiliul Local din stațiunea de poalele Dealului Negru au făcut tot posibilul ca primele prezențe scenice să le fie, în mare parte, dedicate. Micuța Ana din Chișinău și solistul trupei „Evro”, Macho, alături de frumoasele lui dansatoare au fost cei care au dat startul nebuniei ce avea să urmeze. La cei numai 16 ani ai săi, SONIA este un nume proaspăt în show-biz-ul autohton, însă în plină dezvoltare. Concertul tinerei băcăuance a fost apreciat de public, însă numele mari abia de acum apăreau. Prezentă pentru a doua oară la poalele dealului Negru, după ce în vară a concertat la aniversarea a 4 ani de Radio ORION, Nicola nu a dezamăgit nici de această dată, prestația sa live fiind răsplătită cu minute bune de aplauze din partea publicului, Nicola dăruindu-le celor veniți să o vadă la Serbările iernii și un bis, asta la insistențele prezentatorului, realizatorul emisiunii „Zis de Dimineață”, matinalul de la Radio ORION, Doru Bighiu, cel care a „instigat” publicul să o recheme în scenă pe cea care a făcut din „Lîngă mine”, „Iarna”, „Dincolo de noapte e zi”, „Îți mulțumesc” sau „Honey” hituri intens difuzate la radio și TV, piese pe care le-a interpretat 100% live și la Vatra Dornei. „Mă bucur că mă aflu din nou la voi, după ce astă vară am concertat aici tot în aer liber. La fel ca și atunci, publicul a fost unul minunat, cu atît mai mult cu cît de data asta au stat și au înfruntat frigul acesta năprasnic. Vreau să le urez tuturor și să fie sănătoși”, ne-a declarat Nicola imediat după concertul susținut sîmbătă seara la Serbările Iernii. Și dacă la începutul spectacolului, în jurul orei 18.00, mercurul coborîse deja la – 10 grade, la ora la care a cîntat Nicola, frigul pusese bine stăpînire pe Vatra Dornei, la ora 21.00 înregistrîndu-se -16 grade Celsius.
Laurențiu, Viorel și Mihai au fost fără doar și poate cei mai așteptați de către tinerele prezente pe pîrtie, membrii trupei 3rei Sud Est fiind prezenți în premieră la Vatra Dornei. Pe parcursul recitalului cei trei membri și-au urat reciproc „La Mulți Ani”, de Sf Ioan, deși nici unul nu poartă acest nume. După ce au făcut la rîndu-le un bis, aproape înghețați cei 3 sud-ești ne-au mărturisit că „e foarte greu să cînți pe un asemenea ger, însă la Vatra Dornei am găsit un public cald ca o cană de vin fiert. Lui Mihai (Budeanu-n.a.) i-a înghețat gîtul, fiind nevoit să apeleze la gumă de mestecat mentolată pentru a-și reveni”
– Pe 13 și 14 ianuarie, la Serbările Iernii vor fi prezenți Fuego, Elegance, Cornelia și Lupu Rednic, organizatorii rezervîndu-și, la fel cum s-a întîmplat și în primul week-end, dreptul de a veni și cu multe alte nume-surpriză
Ziua de duminică a fost în exclusivitate dedicată folclorului, programul fiind deschis de către Fanfara Municipală cu binecunoscutu-i repertoriu ce a făcut-o celebră mai ales datorită spectacolelor susținute vara la Foișorul din Parcul dornean. I-au urmat pe scenă tinerii de la Ansamblul „Plaiurile Dornelor” de la CCE, ansamblu îndrumat de profesorii Vasile Moroșan, directorul instituției și Dorin Pardău. După ce în 2000, la Hanovra (Germania) și în 2005 la Aichi (Japonia) a reprezentat România la Expozițiile Universale, Ansamblul „Dorna Dorului” a concertat și în fața celor prezenți duminică la Vatra Dornei.
Programul a fost completat de o serie de surprize, Pamfil Roată, Angela Rusu și Tinu Vereșezan nefiind anunțați de către organizatori. Dacă „localul” Pamfil Roată abia s-a întors dintr-un turneu de o lună de zile din Statele Unite, prezența lui fiind incertă cu o săptămînă înainte, Angela Rusu se afla la Dorna pentru un week-end la schi, ea nerefuzînd invitația organizatorilor pentru a concerta, mai mult fiind una dintre cele mai gustate prezențe, ea luîndu-se în horă cu spectatorii cărora le-a cîntat mai bine de o oră. Programul inițial îl anunța pe Cristian Pomohaci drept invitat special, însă din cauza unui mic incident auto preotul-cîntăreț n-a mai putut ajunge, el fiind „reprogramat” peste două săptămîni. Locul i-a fost luat cu brio, zicem noi, de către Tinu Vereșezan, vedeta postului ETNO Tv aflîndu-se în zonă pentru a susține un concert la Coșna. De la „Supărat” și pînă la „Mîndră floare, trandafir” Tinu a uns inimile spectatorilor, fiind lăsat cu greu să plece, după mai multe bis-uri.
Următoarele 7 săptămîni vor reprezenta tot atîtea week-enduri în care iarna va fi sărbătorită la Vatra Dornei, fiecărui sfîrșit de săptămînă fiindu-i alocat cîte două spectacole, sîmbătă – muzică pop-rock, duminică-muzică populară. Pe 13 și 14 ianuarie la Serbările Iernii vor fi prezenți Fuego, Elegance, Cornelia și Lupu Rednic, organizatorii rezervîndu-și, la fel cum s-a întîmplat și în primul week-end, dreptul de a veni și cu multe alte nume-surpriză.
Proiectul din care fac parte și „Serbările Iernii” a fost demarat la sfîrșitul anului trecut de către Primăria și Consiliul Local Vatra Dornei, pe parcursul întregului sezon rece, în stațiune avînd loc mai multe manifestări culturale menite să promoveze turismul dornean. Proiectul a debutat oficial cu Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Porniți Plugul, Feți Frumoși” și se va încheia, conform celor declarate de către primarul Municipiului Vatra Dornei, Constantin Huțanu, „odată cu ultimul fulg de zăpadă”.


La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”
La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”
La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”
La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”
La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”
La Vatra Dornei au debutat „Serbările Iernii”