La Vatra Dornei s-a desfășurat, în perioada 24 – 26 mai, cea de-a XX-a ediție a Conferinței științifice internaționale „Turismul rural românesc în context internațional. Actualitate și perspective”. Evenimentul a fost găzduit de Agenția Zonei Montane și a avut ca principali co-organizatori Academia Română, filiala Iași – Institutul de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane” și Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”-Centrul de Economie Montană Vatra Dornei, precum și alte instituții naționale și locale.
La eveniment au participat peste 70 de invitați din țară și din străinătate, oameni de știință, cercetători, cadre didactice universitare, alături de doctoranzi, masteranzi și studenți cu preocupări în cercetarea fenomenului turistic din spațiul rural. De asemenea, au fost prezenți jurnaliști, practicieni, manageri de pensiuni, specialiști cu preocupări similare.
Conferința s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, primele două zile fiind destinate prezentării lucrărilor științifice la sală, iar în cea de-a treia zi a avut loc aplicația practică.
În program au fost înscrise 59 de lucrări științifice, având 110 autori, ce au urmărit ca tematică turismul rural și agroturismul în contextul dezvoltării durabile la nivel național, regional și global; tradiționalism vs. modernism în turismul rural, strategii naționale și regionale de dezvoltare a turismului rural; managementul și marketingul e-turismului, comportamentul prestatorilor și consumatorilor de servicii de turism rural, rolul legislației în domeniu în promovarea și dezvoltarea turismului rural; turismul rural din perspectivă multidisciplinară și interdisciplinară: economie, drept, psihologie, antropologie, etnografie, folclor etc. și bunele practici internaționale. Rezultatele cercetărilor științifice au fost publicate în volumul conferinței, anul acesta ajungându-se la cel de-al 44-lea număr.
Potrivit organizatorilor, în încercarea de a se găsi soluții la unele probleme ale celor ce lucrează efectiv în structurile și serviciile turistice, în cadrul manifestării s-a derulat work-shop-ul „Sprijinirea fermelor mici și mijlocii din mediul rural montan, în vederea desfășurării activităților agroturistice. Necesitatea implementării unui program de dezvoltare a agroturismului montan”. De asemenea, în cadrul evenimentului au avut loc și două lansări de carte: „Turism în Carpații Occidentali” – autori: Ion Talabă, Elena Monica Crețu, Raluca Maria Apetrei, respectiv, „A concepe, a redacta și a publica un articol științific. O abordare în contextul cercetării economice, ediția a II-a” – autori: Vasile Dinu, Gheorghe Săvoiu, Dan Cristian Dabija.
Legat de aplicația practică, trebuie spus că aceasta a avut loc în comuna turistică Pojorâta. S-au vizitat câteva obiective turistice reprezentative ale zonei: stâncile „Pietrele Doamnei”, din masivul Rarău, centrul de informare turistică, biserica Sfântul Nicolae, dispensarul comunal, pensiunile „Conacul Bucovinei”, „Perla Rarăului”, „Floare de crin”, precum și „Hanul Păstrăvarului” – din comuna Pojorâta.