În cea de-a doua jumătate a anilor ’60, când Suceava începuse deja să se transforme ca urbe înnoindu-se edilitar în zona centrală (se ridicaseră blocuri de locuințe, iar Casa de Cultură se afla în construcție), spre capătul străzii „Ștefan cel Mare” (înspre Biserica Sf. Dumitru), a apărut un local insolit, care-a rămas în amintirile sucevenilor cu numele „La Varicea”.
Un local insolit
Insolit, pentru că localul cu pricina, care avea, direct de pe trotuar, două intrări în aceeași încăpere, în care erau amenajate două “raioane” comerciale diferite, dulciuri și cafea, constituia o premieră în comerțul socialist al Sucevei.
Orașul nu avea la vremea aceea o cafenea, un spațiu în care să se consume doar “schwarz-ul”, așa cum i se spunea cafelei ca o reminiscență din vremea Bucovinei austriece.
Cafeneaua Armenească (despre care am publicat în „Monitorul de Suceava” o serie de informații, într-un articol din data de 26 iulie a.c.) dispăruse la sfârșitul perioadei interbelice, iar cafeaua, care putea fi comandată în localurile de consumație publică (restaurantele, birturile și cofetăriile urbei), nu putea fi consumată nicăieri într-un spațiu exclusiv destinat savurării acesteia.
Aburii cafelei se amestecau cu fumul gros de țigară
De fapt, localurile publice cu denumirea de „Cafenea” dispăruseră pentru că aveau o…rezonanță burgheză și de aceea noua locantă, deschisă pe strada „Ștefan cel Mare”, avea o firmă pe care scria „Cafea – Dulciuri”.
Ceea ce atrăgea însă atenția publicului (cu greu am resuscitat memoria câtorva suceveni care și-au amintit ce scria pe firmă) era un panou de reclamă care prezenta un cap de negru buzat, cu fes roșu, și o ceașcă de cafea aburindă.
Dar ceea ce i-a conferit numele acestui spațiu special, în care aburii cafelei se amestecau cu fumul gros de țigară, era faptul că, la mesele înalte, cafeaua se consuma stând în picioare.
De aici și numele „La Varicea” (stând în picioare faci varice – inesteticele dilatații ale vaselor sanguine, care apar, de regulă, în partea superioară a gambei), care a rămas în istoria urbei.
Cafea la ibric, la filtru, „Pepsi-Cola” și… „Quick”
Deși cele două sectoare comerciale erau separate, iar cele două tejghele (cu rafturi în spate) se aflau pe același aliniament, în fața lor, în încăperea comună, de-a lungul vitrinei dinspre stradă, erau amplasate mesele cu picior, la care mușterii localului își beau cafeaua.
La început, cafeaua se făcea la ibric, iar zațul rămânea gros pe fundul ceștii. Ceva mai târziu, au apărut și două „mașini” la care se făcea cafea ness și cafea la filtru. Zahărul oferit era cubic, ulterior cafeaua era îndulcită cu zahăr tos (care se lua cu lingurița din recipiente de sticlă sau porțelan) și abia la începutul anilor ’80 au apărut porțiile de zahăr în pliculețe.
Cafea și băuturi răcoritoare cu cofeină se puteau consuma și în alte localuri, dar locul acesta avea o atracție aparte.
După o scurtă perioadă în care în comerțul socialist s-a găsit „Pepsi-Cola”, băutura răcoritoare „capitalistă” a fost înlocuită cu un produs autohton, „Quick”, dulce, cleios și puternic acidulat, astfel încât, la deschiderea sticlei, dacă nu erai atent, pierdeai aproape jumătate din conținut.
În aparență, se consuma numai cafea…
Oficial, în localul respectiv, nu se serveau băuturi alcoolice (la fel cum se proceda și în cofetării), dar cum la raionul de dulciuri se vindeau și lichioruri (iar cu timpul gama s-a diversificat, lărgindu-se de la whisky românesc, până la…coniac albanez „Skanderbeg”, cu sticla învelită în împletitură de paie), cănile de cafea se umpleau adeseori cu astfel de licori. În aparență, se consuma numai cafea…
Locanta, care la început a fost un spațiu elitist în care se întâlneau intelectualii urbei (cu precădere, era frecventat de artiști), a devenit cu timpul un loc de întâlnire pentru liceeni (un loc în care se putea brava în public cu țigara în gură și în care se aranjau „ceaiurile” de la final de săptămână) s-a transformat treptat într-o „bombă”, în care se aduna pegra urbei (se făcea schimb de valută și se procurau țigări străine).
De la cafea, la „nechezol”
Succesul locantei, în care cu greu reușeai să ocupi un loc la una din mesele cu picior, a fost asigurat, după jumătatea anilor ’70, de lipsa din rețeaua comercială oficială a cafelei. Cafeaua naturală a dispărut din magazine fiind înlocuită cu un surogat care a ajuns să conțină până la 80% năut sau ovăz, numită ironic (de la ovăzul care era nutreț pentru cai) „nechezol”.
Cum făceau cei care deserveau locanta, numai ei știau, dar reușeau să ofere consumatorilor o băutură care mai aducea a cafea.
„La Varicea” a rezistat ca local public până în anul 1982, când s-a trecut la demolarea totală a zonei, dispărând din peisajul urban al Sucevei odată cu întregul șir de clădiri care începea de la imobilul fostului Hotel „Langer” (în care funcționa o unitate de comercializare legume și fructe – „Aprozar”), până, după colțul străzii, la fosta Școală Generală Nr. 2, actualul corp, din spatele Curții Domnești, al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”.
