Președintele Traian Băsescu, alături de miniștrii Culturii, Adrian Iorgulescu, și Finanțelor, Varujan Vosganian, a participat, joi, la sărbătorirea centenarului Uniunii Scriitorilor. La începutul evenimentului, Traian Băsescu, Adrian Iorgulescu și Nicolae Manolescu au stat de vorbă câteva minute, după care președintele USR l-a rugat pe șeful statului să ia cuvântul.
„Este dificil, când vii dintr-o lume cu almanahe, cu succesuri, cu scheleți, e greu să vorbești scriitorilor. O să încerc să vă vorbesc corect, să nu îi reprezint pe cei care vorbesc așa”, a spus Băsescu, la care cei prezenți au izbucnit în râs.
În discursul rostit, președintele Băsescu s-a referit la activitatea Uniunii Scriitorilor în cei 100 de ani, declarând că instituția a avut un rol important în evoluția culturii române. El a mai spus că, dacă în afara țării primul plan este ocupat de muzicieni și pictori, în țară scriitorul rămâne figura centrală.
După discursul președintelui, a luat cuvântul ministrul Culturii, care a spus că, de la înființare, în Uniune au fost și profitori și colaboraționiști, dar și scriitori care au avut merite în cultura română. Iorgulescu i-a mai asigurat pe membrii Uniunii de sprijinul Guvernului.
După ce Iorgulescu și-a încheiat discursul, președintele USR, Nicolae Manolescu, i-a oferit președintelui Traian Băsescu o medalie aniversară.
„Pe o parte scrie ce trebuie, pe cealaltă parte este clădirea asta, care este încă în picioare”, i-a spus Manolescu lui Băsescu, menționând că șeful statului, în discuția avută la începutul evenimentelui, „a promis ceva sau a spus ceva”.
Băsescu a răspuns că în acea discuție i-a spus lui Manolescu că cererea pentru un nou sediu a venit prea târziu, pentru că el nu mai este primar. „Dar domnul Videanu este un demn succesor al dumneavoastră”, a continuat Manolescu, la care Băsescu i-a răspuns: „Este, dar are și el prioritățile lui”.
Nicolae Manolescu i-a oferit aceeași medalie și fostului președinte al Academiei Române Eugen Simion, spunându-i acestuia că titlul de președinte se păstrează și că astfel nu trebuie să-i transmită această medalie actualului președinte al Academiei.
Manolescu a continuat să înmâneze medalii, invitându-i pe cei cărora le oferea distincțiile să se apropie de el pentru că firul microfonului este prea scurt și nu poate „să zboare” prin sală. Băsescu a tras de fir, pentru ca Manolescu să se poată deplasa în sală, și i-a spus acestuia: „Vă ajut eu să zburați, domnule președinte”. Cei din sală au izbucnit în râs la afirmația președintelui.
Șeful statului l-a întrebat pe Manolescu dacă nu mai are și pentru Varujan Vosganian o medalie. Manolescu a răspuns negativ. „Nu știu dacă știți, el este scriitor”, i-a spus Manolescu lui Băsescu despre Vosganian, la care șeful statului i-a răspuns: „Este la locul potrivit aici”. „Domnule președinte, este loc pentru toată lumea”, a replicat Vosganian. Manolescu a precizat că îi va înmâna o medalie lui Vosganian „cu prima ocazie”.
Înainte ca șeful statului să plece de la Uniunea Scriitorilor, Vosganian i-a spus lui Manolescu: „Îl conduc eu”, la care cei prezenți în sală au izbucnit în râs.
Traian Băsescu i-a replicat lui Varujan Vosganian, râzând: „Nu, nu, nu, rămâi aici, te rog mult, și poți să nu te mai duci la Palatul Victoria”. Râzând, cei doi au dat mâna, după care președintele Traian Băsescu, condus de Nicolae Manolescu, a plecat de la Uniunea Scriitorilor.
Varujan Vosganian este vicepreședinte al USR.