Iată că, în ciuda zvonurilor pesimiste potrivit cărora ar exista, între anumite partide importante, o înțelegere ocultă privind amânarea alegerilor pentru primăvara anului viitor, s-a mai făcut un pas, aș zice ireversibil, pe calea declanșării parlamentarelor la vremea lor – adică la expirarea celor patru ani de mandat. Guvernul a adoptat hotărârea prin care s-a stabilit ziua de 30 noiembrie, ca dată de desfășurare a alegerilor. Se va pune astfel capăt unei perioade agitate, desfășurată adesea sub spectrul anticipatelor și al moțiunilor de cenzură, o perioadă dominată, în prima parte, de tensiunile interne din coaliția de guvernare, iar, în cea de a doua, de neajunsurile unei guvernări devenite, ca susținere parlamentară, sever minoritară. Un adevărat haloimăs politic, din care omul de rând nu prea are cum înțelege mare lucru, cu cele mai mari și tari partide, declarate ambele în opoziție față de guvern, și, evident, aflate în opoziție unul față de celălalt.
Tot în ultima ședință de guvern, pe lângă o serie de alte hotărâri uzuale pentru pregătirea desfășurării scrutinului, a fost adoptată o ordonanță, care vine să modifice faimoasa „Lege pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr.215/2001 și a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali”. Legea, rezultat, după aproape doi ani de negocieri, al unei înțelegeri scremute, însușită până la urmă de o majoritate PNL și PSD, a fost adoptată în luna martie a acestui an, modificată în luna mai și, acum, din nou, la finele lunii august. Un exemplu trist de lipsă de profesionalism și de brambureală legislativă. Nu este de mirare că, potrivit unui recent sondaj, 70% dintre cetățenii patriei nu știu, cu trei luni înaintea parlamentarelor, că vor vota conform unui nou sistem electoral, care, eliminând mult hulitele liste de partid, introduce un scrutin, chiar dacă tot proporțional, uninominal.
Toate acestea fac ca, din nefericire, mult sperata și necesara însănătoșire a clasei politice, ca rezultat al schimbării sistemului electoral, să fie serios pusă sub semnul întrebării. Cât despre reforma instituțională, descentralizarea administrativă, factori esențiali ai schimbării, însă realizabili doar prin voința întregii clase politice, ce să mai vorbim? România pare condamnată să fie condusă de oameni politici lipsiți de viziune și incapabili să comunice, nici între ei și nici cu cetățenii.
Alegerile de la sfârșitul lunii noiembrie sunt, se pare, o necunoscută, nu numai pentru alegătorii de rând, apăsați de neajunsurile traiului de zi cu zi și – în general – scârbiți de politică, ci, chiar pentru „ profesioniștii” din partidele politice, puși în fața unei serii întregi de noi provocări. Personalizarea bătăliei politice – de la disputa generală între partide la confruntarea, pe fiecare colegiu în parte, între reprezentanții partidelor – a scos în evidență acuta lipsă de autentice personalități politice. Partidele fac apel, în disperare de cauză, la soluții, politic vorbind, nefirești: tot felul de artiști, sportivi, ziariști, ignorându-se faptul că notorietatea, chiar dacă este esențială, nu este, atâta vreme cât respectivii nu sunt percepuți drept actori politici, și suficientă pentru atragerea voturilor.
Pe de altă parte, deocamdată nu s-au conturat marile teme de campanie electorală (așa cum au fost, în 1996, ofensiva în fața pericolului restaurării comuniste sau, în 2004, bătălia anticorupție), care, deși marcate de mult subiectivism, au făcut, la vremea respectivă, diferența. Mai mult, decalarea parlamentarelor de prezidențiale lasă partidele lipsite și de tradiționalele locomotive, reprezentate de prezidențiabili. Partidele au încercat, totuși, oferirea unui surogat prin nominalizarea unor candidați pentru funcția de prim-ministru, dar discuția a căzut în desuetudine înainte de a începe.
În aceste condiții, vor învinge aceia care, și avem exemplul concludent de la alegerile locale, vor reuși să se adapteze noilor condiții ale competiției electorale, aruncând în luptă candidați capabili să comunice eficient cu cetățenii din colegiul lor. Să sperăm că vor învinge și cetățenii, pentru că, nu-i așa?, votul este singura lor armă.