Terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”, din municipiul Suceava, vor găzdui la sfârșitul acestei săptămâni un puternic turneu de veterani din circuitul International Tennis Federation (ITF), care pune la bătaie nu mai puțin de 200 de puncte. Competiția, aflată la cea de-a doua ediție, poartă numele principalului sponsor, Anila, o companie care se ocupă cu vânzarea materialelor de construcții și de amenajări, având mai multe puncte de lucru în județul Suceava.
Cupa Anila are în program nu mai puțin de 14 întreceri distincte la simplu, dublu și dublu mixt, aducând la Suceava peste 90 de jucători din toate colțurile țării, precum și din Ucraina.
„Va fi cel mai tare turneu de veterani disputat vreodată la Suceava dacă judecăm prin prisma numărului de jucători participanți și valoarea acestora. O să încercăm să fim și de această dată gazde bune pentru oaspeții noștri și o să le facem cunoscute frumusețile Bucovinei. Sperăm ca vremea să țină cu noi, pentru că în mod sigur vom asista la meciuri spectaculoase”, a declarat Costel Chelariu, managerul clubului Select Suceava.