La testarea gratuită a glicemiei, oferită de Spitalul Clinic Suceava, 24 de suceveni au aflat că au diabet

Inițiativa coordonatorului Centrului antidiabetic județean, dr. Claudiu Cobuz, de a testa gratuit persoanele care se prezintă la ambulatoriul de specialitate al Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, pe 14 noiembrie, de Ziua Mondială a Diabetului, a dus la descoperirea a 24 de cazuri noi de diabet zaharat, cu valori ale glicemiei cuprinse între 180 şi 290 mg/dl şi valori ale hemoglobinei glicozilate (HbA1c) între 6,5 și 14%. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Tiberius Brădățan, a transmis, printr-un comunicat de presă, că aceste cazuri au primit consiliere medicală de la medicii specialişti. De asemenea, s-au descoperit valori la limită, sugestive pentru prediabet, la 36 de suceveni. 286 de pacienți din județul Suceava au primit câte o cutie de teste pentru dozarea glicemiei.

În data de 14 noiembrie 2025, când la spital s-a efectuat în mod gratuit testarea HbA1c şi a glicemiei pentru pacienţi cu diabet zaharat şi pentru persoane nediagnosticate până acum, au fost prezenţi peste 200 de suceveni și s-au efectuat 99 de consultaţii de către cei 5 medici diabetologi, coordonați de doctorul Claudiu Cobuz, șeful secției Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. De dozarea hemoglobinei glicozilate și a glicemiei au beneficiat 113 persoane.

La testarea gratuită a glicemiei, oferită de Spitalul Clinic Suceava, 24 de suceveni au aflat că au diabet
Dr. Claudiu Cobuz

Potrivit doctorului Cobuz, care este și cadru didactic la Facultatea de Medicină și Științe Biologice de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, tot pe 14 noiembrie studenții de la specializarea Nutriție și dietetică au determinat compoziția corporală la 81 de persoane, iar fiecare pacient a primit un raport care cuprinde mai mulți parametri, printre care greutatea corporală, indicele de masă corporală, grăsimea corporală, grăsimea viscerală, masa musculară și nivelul de apă din corp.

  • Stilul de viață – element cheie în prevenirea diabetului

„A fost promovat stilul de viață sănătos cu ajutorul unor broșuri educative cu privire la dietă și exercițiul fizic. Din cele 81 de persoane evaluate, majoritatea a fost formată din femei, iar media vârstelor a fost de 60 de ani. În urma analizelor, s-a constatat că peste jumătate din masa corporală a persoanelor examinate este reprezentată de țesut adipos (grăsime), în timp ce masa musculară este relativ redusă”, a afirmat dr. Cobuz.

Acesta a subliniat că cea mai îngrijorătoare situație este probabilitatea ca aproximativ 6 din 10 pacienți să aibă diabet zaharat. „Diabetul nu mai este o boală <rară>, ci o realitate cotidiană, care consumă resurse medicale, dar mai ales resurse emoționale și financiare ale familiilor. Un stil de viață nesănătos și existența unor dezechilibre nutriționale pot conduce la apariția unor afecțiuni grave în rândul populației, printre care obezitatea și bolile metabolice cu anomalii intermediare ale glicemiei”, subliniază medicul.

Statisticile arată că, în prezent, pe lângă cei 415 milioane de adulți estimați că ar avea diabet zaharat, există 318 milioane de adulți care suferă de anomalii ale reglării glicemice, stări patologice încadrate în stadiul de prediabet, care îi expun la un risc crescut de a dezvolta boala în viitor. Prediabetul este o afecțiune în care nivelurile de glucoză din sânge sunt mai mari decât cele normale, dar nu suficient de mari pentru un diagnostic de diabet zaharat.

La testarea gratuită a glicemiei, oferită de Spitalul Clinic Suceava, 24 de suceveni au aflat că au diabet
La testarea gratuită a glicemiei, oferită de Spitalul Clinic Suceava, 24 de suceveni au aflat că au diabet

Optimizarea stilului de viață conduce la ameliorarea calității controlului glicemic, abordare care poate preveni în mod eficient progresia de la prediabet la diabet. În plus, astfel se pot îmbunătăți toți factorii de risc pentru diabet zaharat, sindrom metabolic, obezitate, hipertensiune arterială și dislipidemie.

„Colectivul Centrului Antidiabetic Suceava, cu sprijinul conducerii Spitalului Clinic Județean, a oferit suport pentru persoanele cu diabet zaharat confirmat, dar și pentru persoanele aflate la suspiciune diagnostică, prin dozarea gratuită a hemoglobinei glicozilate. Această analiză, care reflectă glicemia medie înregistrată în ultimele 3 luni şi, în plus, are o valoare predictivă ridicată pentru complicaţiile diabetului zaharat, trebuie să fie efectuată la toate persoanele cu diabet zaharat, atât în cadrul evaluării iniţiale, cât și ulterior, ca parte a planului de îngrijire continuă. În acest fel, în data de 14 noiembrie 2025, Centrul Antidiabetic Suceava a marcat, Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului Zaharat”, a mai spus dr. Cobuz.

La testarea gratuită a glicemiei, oferită de Spitalul Clinic Suceava, 24 de suceveni au aflat că au diabet
La testarea gratuită a glicemiei, oferită de Spitalul Clinic Suceava, 24 de suceveni au aflat că au diabet

Recomandări

Un sucevean a fost primul pacient din România cu diabet zaharat tip 1 care a primit o injecție săptămânală de insulină

Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru
Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

„Centru de luptă împotriva obezității” la Suceava, anunțat de coordonatorul Centrului Antidiabetic Suceava, dr. Claudiu Cobuz

Coordonatorul Centrul Antidiabetic Suceava, lector univ. dr. Claudiu Cobuz, medic primar-șef al secției clinice Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice
Coordonatorul Centrul Antidiabetic Suceava, lector univ. dr. Claudiu Cobuz, medic primar-șef al secției clinice Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice