Exigențe „tradiționale”

La Târgul de Paști de la Gura Humorului contează „marca de localitate”

La Târgul de Paști de la Gura Humorului contează „marca de localitate”
La Târgul de Paști de la Gura Humorului contează „marca de localitate”

– 45 de artiști populari au participat ieri la târgul organizat de Muzeul Obiceiurilor Populare
– Aproape un sfert dintre aceștia sunt creatori foarte tineri, care duc mai departe tradiția locului și a familiei
Zeci de humoreni au luat cu asalt ieri dimineață Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, unde s-a desfășurat Târgul de Paști, manifestare care a ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Artiști populari din zone reprezentative în tehnica încondeierii ouălor (Ulma, Brodina, Vatra Moldoviței, Izvoarele Sucevei, Poiana Stampei, Paltinu) și-au etalat „nestematele” chiar de la prima oră a dimineții. În acest an au răspuns invitației de a participa la târg 45 de artiști populari, printre care și elevi de la două școli sucevene: Școala cu clasele I-VIII Brodina și Școala Generală din Slătioara, unde aceștia au fost inițiați în meșteșuguri populare – încondeiatul ouălor. Școala din Brodina a câștigat subproiectul „Să păstrăm vii tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile populare” (cu finanțare BIRD și cu bani din comunitate) în cadrul căruia activează cercurile de elevi: „Să recuperăm tradiția locală” și „Micul încondeietor de ouă”. Elevii care s-au înscris la aceste cercuri sunt îndrumați de meșterul popular Elena Torac. Șase mici încondeietori din cei 42 care sunt „pe proiect”, însoțiți de instructoarea lor și de directorul școlii, Vasile Ursulean, au impresionat prin originalitatea și consecvența cu care vor să ducă mai departe acest meșteșug, în vară ei reprezentând Bucovina la un concurs național de tradiții populare. O altă grupă de încondeietori foarte tineri, formată din elevi de la Școala Slătioara, sub îndrumarea Elenei Ursache, au impresionat prin ouăle lucrate cu mare migală, păstrând linia tradițională. Nu au lipsit de la târg Maria Zinici, cunoscuta încondeietoare care reprezintă zona Izvoarele Sucevei, unde ouăle sunt „închistrite” și cu episoade agrare: păstoritul, aratul, vânătoarea. La fel de bine reprezentate au fost și zonele Ulma, Brodina, unde ouăle sunt încondeiate în culorile specifice celor două zone: galben, roșu, negru, în comparație cu zona Poiana Stampei, unde se păstrează o tehnică foarte veche de „pictare” a ouălor, în două culori: roșu și alb. O demonstrație în acest sens, „pe viu”, ne-a făcut ieri Victoria Candrea, din Poiana Stampei, prezentă pentru prima dată la un târg de paști, dar încurajată de organizatori să ducă mai departe acest meșteșug moștenit de la bunici. Chiar la intrarea în foaierul unde s-a desfășurat târgul, meșterul popular Iosef Moldovan, din Pleșa, a expus doage, butoiașe mai mici și mai mari, bărbânțe și ciubere din lemn. Dănuț Lucanu, un sculptor în lemn din Humor, a prezentat vizitatorilor ultimele sale lucrări: o troiță și sigla municipiului Gura Humorului, iar Dorin Grămadă a expus icoane pe lemn. Printre „oamenii mari”, la expoziția humoreană am întâlnit și copii care fie executau zgărdițe din mărgele colorate și le vindeau vizitatorilor, fie comercializau ouă încondeiate lucrate chiar de mâinile lor. Prețul ouălor „închistrite” nu depășea 35-40 de mii de lei bucata, iar ouăle de struț încondeiate erau vândute (preț negociabil) cu 1,5 – 2 milioane de lei vechi. La această ediție a târgului a fost invitată și o încondeietoare din Botoșani – Rogojești, Celica Nistor, care a făcut o impresie foarte bună la Festivalul Național de Ouă Încondeiate de la Ciocănești, fapt ce i-a făcut pe organizatori să o invite și la Gura Humorului. Directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, Vera Romaniuc, ne-a spus că prin acest târg se încearcă găsirea unei mărci a fiecărei localități, a unor elemente de identitate pentru fiecare zonă care este reprezentată de încondeietoarele de ouă din Bucovina. „Sun bune și invențiile, și imitațiile, numai că atunci când este vorba de tradiție, de meșteșugurile tradiționale, trebuie respectate cu strictețe elementele vechi, care au consistență și vechime. Poate că ouăle „închistrite” după metodele vechi sunt mai greu de vândut, deși cunoscătorii au ochiul format și apreciază valoarea, totuși, vreau ca de anul viitor doar acestea
să-și găsească locul în expoziția cu vânzare de la Târgul de Paști humorean”, ne-a mai spus Vera Romaniuc.

Tirgul de PASTI de la Gura Humorului
Tirgul de PASTI de la Gura Humorului
Poiana Stampei reprezentata la Tirgul de Pasti de la Gura Humorului
Poiana Stampei reprezentata la Tirgul de Pasti de la Gura Humorului
La Târgul de Paști de la Gura Humorului contează „marca de localitate”
La Târgul de Paști de la Gura Humorului contează „marca de localitate”

Recomandări

Mii de oameni s-au bucurat de preparatele tradiționale și de muzica populară autentică, la Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”

CJ Suceava organizează la finalul acestei săptămâni o nouă ediție a Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”

Municipiul Fălticeni va găzdui a XX-a ediție a „Târgului Mărului”, un eveniment de tradiție în promovarea pomiculturii locale

Nume mari ale folkului românesc, pe scena Târgului Național de Muzică Folk „Vasile Mardare”, ediția a X-a, la Gura Humorului