Ediția de primăvară

La Târgul de carte de la Suceava s-au vândut 2.200 de cărți

Ediția de primăvară: La Târgul de carte de la Suceava s-au vândut 2.200 de cărți
Ediția de primăvară: La Târgul de carte de la Suceava s-au vândut 2.200 de cărți

Târgul de carte de la Suceava (ediția de primăvară), care s-a desfășurat în intervalul 28 februarie – 8 martie, poate fi considerat un succes.
Cel puțin așa susțin organizatorii manifestării, argumentând că, pe parcursul celor nouă zile, târgul a fost cercetat de aproximativ 3.000 de vizitatori, care au achiziționat circa 2.200 de cărți.
Târgul de carte de la Suceava (ediția de primăvară) a fost organizat de
Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și General Cart și a reunit, în perimetrul Muzeului de Științele Naturii, peste 30 de edituri din țară, care au
venit cu o ofertă de peste 4.000 de titluri, din care 1.240 au fost vândute.
Pentru stimularea cumpărătorilor a fost organizată și o tombolă care a oferit zece premii constând în pachete cu cărți.
Ediția de toamnă a târgului de carte sucevean este programată pentru luna septembrie a.c.

Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii