Eveniment

La Suceava va avea loc Adunarea Parlamentară a Francofoniei

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a anunțat că la Suceava va avea loc Adunarea Parlamentară a Francofoniei din regiunea Europa
Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a anunțat că la Suceava va avea loc Adunarea Parlamentară a Francofoniei din regiunea Europa

Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că în perioada 22-23 martie a.c., la Suceava va avea loc Adunarea Parlamentară a Francofoniei din regiunea Europa. Ardeleanu a declarat că în cadrul acestui eveniment, la Suceava vor fi prezenți 30 de președinți ai delegațiilor Parlamentelor Europene, membre ale Adunării Parlamentare a Francofoniei. Ea a arătat că tema de dezbatere în cadrul Adunării Parlamentare de la Suceava va fi „Francofonia Tinerilor”. „Fără a se asigura francofoniei românești un viitor prin școală, prin vorbitorii de limbă franceză, aceasta va fi istorie în scurt timp. De aceea am invitat Adunarea Parlamentară a Francofoniei în București și în Bucovina, pentru a susține cauza francofoniei, care înseamnă în fapt cauza respectării și promovării unor valori. Iar valoarea supremă este cea a unei societăți democratice”, a spus Sanda-Maria Ardeleanu. Ea a arătat că Bucovina este un tărâm al plurilingvismului și al multiculturalității, motiv pentru care toți cei 30 de președinți ai delegațiilor Parlamentelor Europene, membre ale Adunării Parlamentare a Francofoniei, au acceptat să fie prezenți pentru două zile în județul Suceava. Sanda-Maria Ardeleanu a mai spus că în cadrul evenimentului de la Suceava, la Casa Prieteniei din centrul municipiului va avea loc dezbaterea pe tema Francofonia în rândul tinerilor, la care vor participa elevi, studenți și cadre didactice din Suceava. Deputatul PDL a arătat că invitații din străinătate vor participa și la un tur al mănăstirilor din Bucovina.
Sanda-Maria Ardeleanu este și președinta Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.

Recomandări

Mănăstirea Domnească Milișăuți „Sfântul Mucenic Procopie” și-a sărbătorit cel dintâi hram de la reînființare

Filiala Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România a împlinit și sărbătorit 35 de ani de activitate

Radu Bercea, președintele Filialei Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România
Radu Bercea, președintele Filialei Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România