Partidul Conservator (PC) va absorbi prin fuziune Partidul Unității Naționale Române(PUNR), formațiune politică despre care se mai aude cîte ceva doar în perioadele electorale. La Suceava reprezentanții celor două partide nici măcar nu se cunosc. Președintele interimar al organizației județene a PC, senatorul Constantin Gheorghe, a declarat cu sinceritate că nu are foarte multe informații legate de filiala PUNR. El a spus că nici măcar nu știe cine conduce PUNR Suceava, și că singurele informații pe care le deține sînt cele referitoare la faptul că PUNR are cîțiva consilieri locali în mediul rural. “La Suceava PUNR a fost vecin cu noi în perioada campaniei electorale din 2004. Erau destul de active și de agitați. Nu știu exact cine este președintele organizației județene dar o să aflu. Ținînd cont că o să-i preluăm o să ne interesăm să vedem cum stau în teritoriu. Nu știu care sînt dimensiunile filialei județene a PUNR dar știu că au cîțiva consilieri locali în cîteva localități”, a spus liderul conservatorilor suceveni. Constantin Ghorghe a menționat că fuziunea cu PUNR va fi aprobată la Congresul Extraordinar al PC din 12 februarie și că pînă atunci o comisie de negociere compusă din reprezentanți ai ambelor partide va întocmi protocolul de absorbție.





