La Stampa: Atacanții echipei Palermo l-au amețit pe Chivu



Chivu, „vinovat” la golul egalizator
Chivu, „vinovat” la golul egalizator

Fundașul român al echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, este considerat vinovat pentru golul egalizator al formației Palermo, în remiza înregistrată sâmbătă, pe terenul grupării milaneze, scor 2-2, informează publicația La Stampa. „Cavani a redus din handicap, la capătul unei acțiuni de clasă, la care Chivu și Muntari nu au avut replică. Apoi, Miccolo și Succi l-au amețit pe Chivu, ultimul a marcat și Palermo a obținut o remiză prețioasă”, notează La Stampa.
Acordând jucătorilor formației Inter note între 5 și 7, site-ul ilsussidiario.net evaluează prestația de sâmbătă a lui Chivu la 5,5 și explică: „În meciul cu Palermo, Chivu nu a fost de netrecut”.
Chivu a primit aceeași notă și din partea publicației Libero, care punctează greșeala fundașului român la al doilea gol reușit de oaspeți: „Chivu l-a anihilat o bună parte din meci pe Cavani, însă este vinovat la golul egalizator, marcat de Succi”.
Meciul Internazionale Milano – Palermo s-a încheiat cu scorul de 2-2, golurile fiind marcate de Balotelli ’15, Ibrahimovici ’39 (penalti), respectiv Cavani ’73, Succi ’75.
La Inter, Cristian Chivu a fost integralist și a primit un cartonaș galben în minutul 89.