Liga a III-a

La Sporting se schimbă liniile



Gruparea de liga a III-a Sporting Suceava va aborda partea a doua a sezonului cu o echipă total întinerită, cu o medie de vârstă de doar 18 ani, cea mai scăzută din Seria I. Interesant este că absolut toți jucătorii aflați acum sub comanda antrenorului Mihai Guriță sunt suceveni get beget, fiind formați la cluburi de pe raza județului.
„Alb-verzii” s-au despărțit în pauza de iarnă de o serie de fotbaliști importanți, precum Ferariu, Pantea, Bîgu, Vitu, Gugeanu sau Afloarei, în locul lor fiind aduși numai tineri de perspectivă, cum sunt Păiuș, Luțac, Nastasiu, Viu, Niță, Costan, Rotar sau Catargiu. Marea problemă pe care trebuie să o rezolve conducerea clubului până la reluarea campionatului este aducerea unui portar, care să lupte pentru titularizare cu foarte tânărul Asmarandei, în vârstă de doar 17 ani.
În perioada de trei săptămâni scursă de la startul pregătirilor și până acum, antrenorul Mihai Guriță s-a axat pe pregătirea fizică a jucătorilor, urmând ca, de duminică, când este programat meciul amical, din deplasare, cu Ceahlăul II Piatra Neamț, să se treacă în cea de-a doua etapă a pregătirii de iarnă. Astfel, până pe 28 februarie, când se va relua sezonul oficial, sucevenii au în plan disputarea unor alte patru meciuri test, care au drept scop omogenizarea unei echipe care a suferit numeroase transformări în pauza competițională.
Iată și lotul de 24 e jucători cu care antrenorul Mihai Guriță va aborda partea a doua sezonului: Asmarandei, Țibichi, Antonesei, Vișinar, Amariei, Moldovan, Longher, Vornicu, Duman, Cutaș, Siminicariu, Danieliuc, Amănăloaie, Nechitoaia, Gheorghiciuc, A. Buziuc, Păiuș, Luțac, Nastasiu, Viu, Niță, Costan, Rotar și Catargiu.



Recomandări

Foresta s-a impus clar în derbiul județean cu Bucovina Rădăuți și s-a calificat în Turul IV al Cupei României

Foresta s-a impus clar în derbiul județean cu Bucovina Rădăuți și s-a calificat în Turul IV al Cupei României
Foresta s-a impus clar în derbiul județean cu Bucovina Rădăuți și s-a calificat în Turul IV al Cupei României