La Spitalul Județean Suceava se pot preleva grefe de piele care pot fi trimise la București pentru transplanturile de care au nevoie persoanele rănite în incendiul care a avut loc vineri seara în clubul Colectiv, în care 31 de persoane și-au pierdut viața și alte 200 au fost rănite. Directorul medical al Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a declarat ieri că medicul chirurg din cadrul secției de chirurgie plastică poate efectua prelevarea de piele pentru transplanturi la cei care au nevoie. „La spitalul nostru, persoane care doresc acest lucru pot dona piele pentru transplanturile de care au nevoie persoanele rănite în incendiu”, a spus dr. Tiberius Brădățan. El a ținut să explice că recuperarea pacienților ajunși la spitalele din București după incendiul din clubul Colectiv poate dura și 3-4-5 luni de zile, până când pielea începe să se regenereze, motiv pentru care pentru aceștia va fi nevoie de sânge pe o perioadă mai lungă de timp.
„Persoanele arse sunt pacienți pentru care îngrijirile de terapie intensivă sunt cele mai importante. În momentul în care nu mai există pielea, care este o barieră naturală împotriva infecțiilor, dar și o zonă prin care se detoxifică organismul, acești pacienți pierd capacitatea de apărare și atunci este nevoie ca prin măsurile artificiale instituite prin terapie intensivă să ajutăm acești pacienți să regenereze pielea și să treacă peste luni întregi de suferință”, a explicat Tiberius Brădățan, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Centrul de Transfuzii Suceava, alături de președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor. El a adăugat că pentru a nu se irosi sângele, având în vedere că o unitate are o valabilitate de 45 de zile, este necesară o programare a celor care vor să doneze, astfel încât să se asigure necesarul pe o perioadă mai mare de timp.
Pe de altă parte, managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, a anunțat că unitatea pe care o conduce ar putea veni în sprijinul spitalelor din București în care sunt internate persoanele rănite în incendiul de la clubul Colectiv. Vasile Rîmbu a declarat că dacă i se va solicita, Spitalul Județean Suceava poate asigura un medic chirurg plastician, doi-trei medici pentru terapie intensivă, asistente medicale și aparatură medicală.
Nechifor a apreciat solidaritatea sucevenilor care au venit să doneze sânge
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a ținut să remarce spiritul de solidaritate al sucevenilor, care în cursul zilei de ieri s-au prezentat în număr foarte mare pentru a dona sânge pentru persoanele rănite în incendiul din București. Cătălin Nechifor a declarat, la rândul său, că pentru a nu se irosi sângele este nevoie de o programare a celor care vor să doneze, astfel încât să fie asigurate resursele necesare și pentru perioada care urmează.
„Toți oamenii vor să fie solidari, vor să ajute, dar trebuie să o facem organizat, pentru că altfel risipim și resursa de sânge. Am discutat cu ministrul Sănătății pentru a vedea cu ce putem ajuta. Momentan situația este oarecum în regulă, pentru că sunt cantități de sânge suficiente”, a spus Nechifor, care a mai adăugat că „cea mai bună formă de păstrare a sângelui este la donator”. El a adăugat că în situația în care vor fi solicitări de sânge de la București, a luat în considerare inclusiv asigurarea transportului aerian al acestuia pentru a ajunge cât mai repede la spitalele în care este nevoie. Cătălin Nechifor a mai precizat că inclusiv angajați ai Consiliului Județean Suceava și-au exprimat dorința de a dona sânge pentru persoanele rănite în incendiul de la București.





