Imprudență

La spital, după ce-au intrat cu motoscuterul pe contrasens



Doi bărbați au ajuns la spital, după ce au intrat pe contrasens cu motoscuterul pe care se aflau.
Accidentul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 22:50, pe DN 17, pe raza comunei Vama.
Marcel N., de 36 de ani, din Vatra Moldoviței conducea motoscuterul, avându-l pasager în spate pe Florin G., în vârstă de 26 de ani, din comuna Prisaca Dornei.
La un moment dat, mopedul a pătruns pe contrasens, fiind izbit frontal de un autoturism VW Vento, care circula regulamentar din sens opus și care era condus de un tânăr din municipiul Câmpulung Moldovenesc (Ilie H., de 22 de ani).
Din fericire, leziunile suferite de cei doi bărbați de pe motoscuter nu au fost grave, medicii care le-au acordat primul ajutor apreciind că nu se impune internarea în spital.



Recomandări