Un bărbat din comuna Vama, Gelu Mihalache, a ajuns, aseară, la spital, cu arsuri pe mâini și față, după ce a suferit leziuni în timp ce încerca să stingă focul izbucnit în gospodăria sa. Din primele informații, victima nu a suferit leziuni foarte grave, însă, din păcate, incendiul a fost unul de proporții, extinzându-se de la o bucătărie până la șură și apoi la casă.
La Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava alarma s-a dat în jurul orei 18.00, spre gospodăria lui Gelu Mihalache plecând mai multe mașini de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc.
Proprietarul încercase să stopeze focul izbucnit din anexa în care se afla, însă nu reușise, la sosirea pompierilor flăcările fiind deja extinse.
Aseară, la 19.30, pompierii, ajutați de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vama, lichidau ultimele focare ale incendiului, estimându-se că pagubele sunt mari, deși cea mai mare parte a casei fusese salvată.
Incendiul s-a propagat cu forță din cauza vântului.