S-au cam încheiat afacerile de pe tărâmul fotbalului cam în toată Europa, atât campionatele cât și cupele naționale fiind deja adjudecate cam peste tot. Mai sunt de rezolvat două chestii: Cupa României și Champions’ League, la ora când dumneavoastră citiți rubrica asta mai rămânând doar una, competiția europeană supremă. Când scriu eu, vineri la ora 13, încă nu s-a jucat finala Cupei de la noi, drept pentru care hai să vedem dacă îmi iese pronosticul. Așadar, există o favorită, Steaua, care are tot dreptul să creadă că va câștiga și Cupa, după ce în campionat a defilat. La asta îi dau dreptul și lotul, evident cel mai valoros din țară, precum și palmaresul, ea fiind deținătoarea recordurilor de Cupe ale României. Cu toate astea, îmi permit să cred că nu va reuși nicidecum să se impună în cele 90 de minute, ci, dacă o va face, asta se va întâmpla eventual în prelungiri. Iar dacă se ajunge la penalty-uri, cred că va câștiga Astra. De ce? Nu fiindcă ar avea un portar mai bun, ci deoarece are fotbaliști mai puțin fițoși. Mi se pare imposibil ca o dată ajunși la departajarea prin penalty-uri să nu încerce vreun șmecher de la Steaua vreo figură care să aducă înfrângerea. Oricum, zic că nu vom ajunge până acolo, ci va câștiga Astra în timpul regulamentar, cu 2-1. În privința celeilalte partide, Atletico n-ar trebui să aibă șanse nici măcar teoretice, măcar în ideea că invalizii Real-ului sunt mai… valizi decât invalizii lui Atletico. Și, desigur, mai valoroși. De neînțeles rămâne povestea lui Diego Costa: a fost / este accidentat sau nu? Fiindcă nu se pare de-a dreptul absurd ca medici unul și unul să-l declare accidentat pe termen lung (asta incluzând și Campionatul Mondial) iar vrăjitoarea – sau ce-o fi ea – sârboaică să-l dreagă aproape instantaneu. Nu-mi imaginez ce strategie o fi fost asta sau ce miracole poate înfăptui femeia aia. Vom vedea la fluierul de început despre ce-i vorba. Cât privește fluierul final, eu zic că se va produce la scorul de 3-1. Cum pentru cine? Hala Madrid!