– Directorul Spitalului Județean, dr. Cristian Irimie, a declarat că pînă la darea în folosință a centralei termice, unitatea va fi încălzită cu sobele din dotare
– Dr. Loreley Hașovschi, șefa secției Psihiatrie, a precizat că această centrală termică a fost obținută anul trecut din sponsorizări, spitalul ocupîndu-se doar de montarea ei
Bolnavii internați la secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgențe Sf. Ioan cel Nou Suceava, precum și cadrele medicale care-și desfășoară activitatea acolo, nu mai sînt nevoiți să tremure de frig ca pînă acum cîteva zile. Directorul general al Spitalului Județean de Urgențe Sf. Ioan cel Nou Suceava, dr. Cristian Irimie, a anunțat ieri că se lucrează la montarea unei centrale termice pe bază de lemne, iar pînă cînd vor fi finalizate lucrările la centrala termică, încălzirea unității va fi asigurată cu ajutorul sobelor. „Zilele acestea se montează centrala termică la secția Psihiatrie. Au sosit și lemnele pentru sobele care sînt acolo, iar pentru centrala termică încă nu am hotărît ce tip de lemn vom folosi”, a afirmat dr. Cristian Irimie. Acesta a mai atras atenția că, din cauza vechimii și a stării avansate de degradare a ferestrelor și a gradului ridicat de uzură a caloriferelor, în toate secțiile spitalului județean din municipiul reședință de județ face foarte multă risipă la încălzire. „Dacă s-ar schimba toate geamurile și caloriferele din Spitalul Județean, prețul de cost pentru asigurarea căldurii s-ar reduce la jumătate. În 2001, în calitate de director la DSP, am depus un proiect la Ministerul Sănătății pentru înlocuirea geamurilor de lemn cu ferestre de termopan și pentru schimbarea caloriferelor. Am solicitat 28 de miliarde de lei vechi, însă nu am primit nici un leu. La Spitalul Județean se pierde foarte mult, sînt șuvoaie de pierderi”, a subliniat dr. Cristian Irimie. Dr. Loreley Hașovschi, șefa secției spitalului din cartierul Burdujeni, a declarat că cele 24 de calorifere, precum și centrala termică pe bază de lemne au fost achiziționate încă de anul trecut cu ajutorul unor sponsorizări. „Acum ar fi trebuit făcut foc în sobele pe care le avem în secție, este un frig crunt. Lemnele nu au fost procurate, conducerea spitalului ne-a spus că s-au virat banii în cont pentru cumpărarea lor. Am început demersurile pentru achiziționarea lemnelor în luna iunie a.c., dar este o inerție extraordinară la Serviciul Administrativ. Cu sobele puteam încălzi saloanele, holurile, grupurile sanitare sînt complet neîncălzite pentru că nu ajungeau lemnele să se facă foc peste tot. Odată cu montarea centralei termice vom crește gradul de confort termic al pacienților”, spunea în prima parte a lunii octombrie a.c. psihiatrul Loreley Hașovschi. Potrivit acesteia, cu ajutorul centralei se va furniza căldură doar pentru două pavilioane în care sînt spitalizați bolnavii, pavilionul administrativ și bucătăria urmînd să fie încălzite în continuare cu sobe. Anul trecut, pentru asigurarea agentului termic în sezonul rece, la secția Psihiatrie s-au folosit 100 de tone de lemne de foc. Anul acesta se estimează că această cantitate va scădea considerabil odată cu montarea centralei termice.
