La șase secole de existență și patru secole de la înnoirea bisericii Sfântul Nicolae din Suceava

Recent a apărut prima monografie a Bisericii Sfântul Nicolae din Suceava, scrisă de dr. Ion Mareș, director adjunct al Muzeului Bucovinei. Lucrarea, întocmită cu prilejul aniversării a patru secole de la reînnoirea Bisericii Sfântul Nicolae din Suceava, însumează 260 de pagini, cu un Cuvânt înainte semnat de Înaltpreasfinția Sa Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, având o bogată ilustrație color, indice, rezumat în limba engleză și bibliografie.
Lucrarea este structurată în capitole semnificative: Introducere, Suceava – capitala Moldovei, Ulița și mahalaua Bisericii „Sfântul Nicolae”, Ctitorul, Descoperiri arheologice, Cahle descoperite în zona Bisericii „Sfântul Nicolae”, Arhitectura, Restaurările, Pictura murală a Bisericii „Sfântul Nicolae”, Mormintele din biserică, Obiectele de cult, cartea veche, Icoane pictate pe lemn, Catapeteasma veche, Proprietăți, Documente, Slujitori ai Bisericii „Sfântul Nicolae”, Actualii slujitori de la Biserica „Sfântul Nicolae”, Rezumat, Bibliografie, Indice general și Ilustrații.
Volumul valorifică științific un mare număr de date inedite provenite de la cercetările arheologice sistematice recente, documente inedite și edite, fotografii de epocă și recente, planuri de arhitectură inedite etc. Din lucrarea întocmită cu multă rigurozitate, rezumăm câteva informații referitoare la acest foarte important monument, încărcat de istorie, loc de rugăciune și de odihnă veșnică a celor înmormântați în vechiul cimitir al bisericii.
Biserica Sfântul Nicolae este amplasată în zona centrală a orașului Suceava, în apropierea Colegiului Național Ștefan cel Mare (fost Obergymnasium greco-oriental kezaro-krăiesc, înființat în 1860) și lângă Hotelul Continental (Arcașul), construit pe locul cimitirului bisericii, pe strada Mihai Viteazul, nr. 2. Este trecută pe lista monumentelor istorice la categoria A, cod LMI 2004, SV-II-A05474.
Monumentul este clasat în categoria tezaur a patrimoniului național imobil. Arhitectural prezintă particularități care se întâlnesc la puține biserici, cum ar fi turnul-clopotniță ridicat pe pridvor, forma interioară dreptunghiulară a altarului, boltirea acestuia etc.
Cea mai veche mențiune a Bisericii Sfântul Nicolae este o însemnare în slavonă pe un Tetraevanghel aflat în colecția Sfântului Sinod din Sofia, care a fost dăruit în anul 1519 Bisericii Sfântul Nicolae din Suceava de către cămărașul de vistierie Mateiaș, fiul lui pan Grumaz pârcălabul. Însemnarea slavă, aflată pe pagina albă dinaintea Evangheliei lui Matei (f. 8), ne dă următoarele știri istorice și biografice:
„Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și al Sfântului Duh, robul lui Dumnezeu Matiĭaș, cămăraș de vistierie din târgul Sucevei, fiul lui pan Grumaz pârcălabul, a cumpărat acest Tetraevanghel de la preoteasa din Ilva și l-a înnoit a doua oară și l-a dat în biserica unde este hramul Sfântului Părintelui nostru Nicolae din târgul Sucevei, ca să-i fie pentru sănătate și pentru iertarea păcatelor; să fie neclintit de la acea biserică a (Sfântului) Nicolae în vecii vecilor. Dacă cineva ar încerca să-l strice sau să-l vândă, să fie blestemat de Dumnezeu și de Prea Curata Maica Domnului și de 318 părinți (de la Nicheia) și de Sfântul Părinte Nicolae și de toți sfinții. În zilele piosului domnului nostru Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod cel Tânăr. Și era vistiernic pan Eremia și vameș în Suceava unchiul acestui Matiĭaș.
În anul 7027 (1519), luna i (…) 3, duminica.”
Donatorul, aflat la începutul ascensiunii în dregătorii înalte, aparține unei puternice familii de boieri din Moldova, fiind ctitor al Mănăstirii Coșula (1535), cu hramul Sfântul Nicolae, și al Bisericii Pogorârea Sfântului Duh din satul Horodniceni (1539).
În zidul Lumânărarului ridicat în 2002 la Biserica Sfântul Nicolae este încastrată o piatră de mormânt, aflată inițial în biserică, cu anul aproape șters, 1510 (?) sau 1540 (?). Piatra aparține primei construcții, probabil unei biserici de lemn. În pronaos, în partea dreaptă, la nivelul pardoselii, se păstrează o piatră de mormânt, înfrumusețată de către cneaghina Elisafta, a jupânului său panul Iane Calugheru, vistier din Pogoniani, răposat în anul 7104 [1595], mart[ie] 24, la Poperiu [?]. Acest mare boier Iane/Ioanis/Ion Calugheru a ocupat înalte dregătorii în administrația țării, în timpul domnului Petru Șchiopu (1574-1577, 1578-1579, 1582-1591), fiind rudă cu Movileștii și cu Nicoară Prăjescu. Probabil că acesta a fost și motivul pentru care biserica a fost înnoită de boierul Prăjescu în anul 1611.
Potrivit profesorului gimnazial Wilhelm Schmidt, autor al lucrării istorice despre orașul Suceava, tipărită la Cernăuți, în anul 1876, intitulată „Suczawa’s historische Denkwürdigkeiten von den ersten historischen Kenntnis, bis zur Verbindung der Bukowina mit Oesterreich. Ein Stück Städte-Chronik und moldauischer Geschichte”, Biserica Sfântul Nicolae ar fi fost construită la 1550 de domnul Moldovei Iliaș (1546-1551), fiul lui Petru Rareș, citând drept sursă de informare o notiță de mână, aflată în arhiva Decanatului de la Ipotești, însă informațiile nu corespund datelor istorice și arheologice. Este posibil ca biserica să fi fost reparată de Iliaș, care a trecut ulterior la religia mahomedană, fiind poreclit Turcitul. Astfel s-ar explica de ce numele acestuia nu a fost scris pe pisania așezată de boierul Nicoară Prăjescu în 1611, după înnoirea lăcașului de cult făcută de el.
Înnoirea, adică refacerea sau repararea Bisericii Sfântul Nicolae, a fost realizată, așa cum menționează pisania aflată deasupra ușii de la intrarea în pronaos, de Pan Nicoară Prăjescul vel vistiernic și cneaghina lui Maria și copiii lor în anul 7119 (1611):
„CU VOIA TATĂLUI ȘI CU AJUTORUL FIULUI ȘI CU SĂVÂRȘIREA SFÂNTULUI DUH S-A ÎNCEPUT ȘI S-A FĂCUT ACEST HRAM ÎN NUMELE IERARHULUI SFÂNTULUI NICOLAE ȘI L-A ÎNNOIT PAN NICOARĂ PRĂJESCUL VEL VISTIERNIC ȘI CNEAGHINA LUI, MARIA ȘI COPIII LOR ÎN ANUL 7119 (1611)”.
Marele boier Nicoară Prăjescu, „ficior lui Ion Prăjescu, nepot lui Toader vistier, strănepot Stanciului părcălab”, născut probabil în jurul anului 1560, vărul Movileștilor prin mama sa Greaca, fiica logofătului Ion Movilă, împreună cu familia, era unul dintre cei mai puternici și bogați boieri ai Moldovei, ocupând dregătorii înalte în ierarhia perioadei, deținând 26 de sate în Moldova și alte proprietăți. Soția lui este numită în pisanie „cniaghina Maria”, titlu care arată că aceasta era înrudită cu familia domnitoare a Moldovei.
Cine a fost însă ctitorul bisericii vechi, aflată într-o stare rea de conservare, necesitând refacerea ei de către Nicoară Prăjescu, nu știm, nepăstrându-se pisania inițială, iar în cea nouă nu este consemnat. De ce nu a fost trecut primul ctitor pe pisania așezată de Prăjescu? Este posibil ca biserica inițială, fiind veche, poate de lemn, să nu fi avut pisanie, lăcașul reparat de Nicoară Prăjescu fiind de piatră și cu arhitectura caracteristică secolului al XVII-lea.
Biserica a fost reparată de Constantin Pantazi, „cupeți din Suceav«a», epitropul aceștii biserici, cu agiutorul creștinilor, silindu-s«ă» și el, au acoperit biserica și altele cele trebuincioas«ă» făcând chear ca când ar fi fost nooa”, așa cum este scris într-un document datat la 7 martie 1768. A fost restaurată din nou în anul 1895, prin efortul protoprezbiterului Cassian Tușinschi și al preotului paroh Mihail Sârbu, fiind zugrăvită în interior de pictorul Vladimir Mironescu.
Ultima restaurare a bisericii a fost făcută în perioada 1974-1980, fiind efectuate o serie de reparații curente, înlocuiri la pardoseală ș.a. Tot atunci tabla de fier a acoperișului a fost schimbată cu tablă de cupru, restaurarea realizându-se după proiectul întocmit de Direcția Monumentelor Istorice din București, în zilele Prea Fericitului Patriarh Iustin, a Înalt Prea Sfințitului Teoctist Mitropolitul Moldovei și Sucevei, arhitect proiectant fiind Nicolae Diaconu și paroh Severin Brăteanu.
La exterior, pe fațadele de nord și sud și pe turla bisericii, se observă urme de pictură (cu motive decorative geometrice), peste care s-a aplicat de-a lungul timpului un strat de aproximativ 4 cm grosime de mortar. Urmele de pictură rămase atestă astfel că biserica a fost zugrăvită și la exterior.
În interior biserica a fost pictată de Constantin Călinescu. Ulterior, prin grija preotului Șerban Mihordea, în anul 2002, biserica a fost pavată cu marmură albă, s-au restaurat icoanele împărătești de la catapeteasmă, s-au construit lumânărarul și camera de doliu, amplasate la exteriorul lăcașului de cult.
În jurul Bisericii Sfântul Nicolae se află vechiul cimitir, păstrat pe o mică suprafață. Nu sunt însă cruci care să mai marcheze mormintele. O parte din cimitir a fost distrusă prin săparea fundațiilor Hotelului Continental (Arcașul). În anii din urmă, prin săparea unor canale lângă biserică, pentru diferite lucrări edilitare, au fost răvășite mai multe morminte din perioada feudală. Dintr-un asemenea mormânt a fost recuperat un șiling polonez din anul 1621, emis la Riga, de către Sigismunt (Zygmunt) III Wasa (1587-1632).
În luna mai 2010 au fost efectuate săpături arheologice preventive (colectivul de arheologi de la Muzeul Bucovinei din Suceava a fost alcătuit din Florin Hău, dr. Ion Mareș și Ștefan Dejan), fiind cercetată o mică suprafață din vechiul cimitir, amplasată la 11 m de biserică, pe latura de nord a acesteia. Investigațiile arheologice au adus informații importante referitoare la datarea monumentului. Pe suprafața cercetată arheologic au fost descoperite 61 de morminte (copii, adolescenți, maturi, bătrâni, femei și bărbați), înhumările și reînhumările fiind din secolele XV-XVII. Inventarul arheologic descoperit în morminte constă din monede de argint și de cupru, nasturi globulari, bucăți de textile cu fir metalic (argint aurit), un inel de cupru. În două morminte au fost descoperiți groși de la Alexandru cel Bun (1400-1432; ½ groș: 1408-1430) și Iliaș (1432-1442 cu întreruperi; groș: 1432-1436), din alte morminte provin dinari din Ungaria: Matiaș Corvin (1458-1490; dinar: 1468-1490), Wladislaw II (1490-1516; dinar: 1490-1516); din Imperiul Romano-German pentru Ungaria: Ferdinand I (1526-1563; dinar: 1561; dinar: 1552), Rudolf II (1576-1608; dinar: 1588; dinar: 1591), Mathias II (1608-1618; dinar:1610); șilingi din Polonia: Sigismund III Wasa (1587-1632; șiling: [16]23); Polonia ?, șiling ?, secolul XVI. Toate aceste monede indică succesiunea de înmormântări pe parcursul secolelor XV-XVII, pe aceeași suprafață a necropolei.
Cea mai veche monedă este ½ groș din 1408-1430, de la Alexandru cel Bun, perioadă cronologică în care cimitirul bisericii era funcțional, iar cea mai nouă monedă este un șiling din [16]23, de la Sigismund III Wasa (1586-1632).
Pe suprafața necropolei medievale, investigată arheologic, au fost găsite și fragmente ceramice din prima și din a doua jumătate a secolului al XIV-lea și din secolele XV-XVII. Materialele ceramice (fragmente de vase, cahle) dovedesc că zona a fost locuită permanent începând cu prima jumătate a secolului al XIV-lea.
Biserica Sfântul Nicolae din Suceava exista cu siguranță în timpul lui Alexandru cel Bun, în primele decenii ale secolului al XV-lea. Actualul monument este numit și Biserica Prăjescu de către specialiști, confirmare dată de pisanie. A fost și a rămas biserică de parohie. Pe vremuri a dat numele fostei ulițe și mahalale în care viețuiește de câteva secole.
(Dr. Ion MAREȘ, Biserica „Sfântul Nicolae” din Suceava, Editura Karl A. Romstorfer, Suceava, 2011, 260 p., cu fotografii color, lucrare finanțată de Muzeul Bucovinei din Suceava. Volumul poate fi procurat de la Muzeul Bucovinei Suceava).